Probabil că ştiţi –dacă nu ştiţi vă zic eu-: ăştia de la Yahoo închid 360. (Da, e anunţ oficial, nu l-am primit într-un mass pe messenger!) Adică, mă rog, vor să-l unească cu Mash, să fie un fel de hi5 mai şmecher, nu m-am prins exact, ideea e că nu mai lucrează la el, în consecinţă merge ca dracu şi mă umple de nervi. Aici m-am văzut eu cu 2 opţiuni:

1. Îl dau în mama lui de blog
2. Mă mut în altă parte.

Momentan, alegem varianta 2. Aşadar, de azi (data de 13 pare ideală pentru schimbări!) Nadia o să bată câmpii aici: nadiabatecampii.wordpress.com . Dacă nu vin vechii cititori după ea (din nou...o fi bine să folosesc pluralul?), Nadia poate trece oricând la varianta 1, nu e problemă.

P.S. Aici puteţi citi un interviu cu mine.

Ea: (pisicindu-se) Vreau să formez eu!

El: E blocul meu, eu locuiesc aici.

Ea: Tocmai, tu formezi mereu! Vreau şi eu.

El: De ce?

Ea: De-aia.

El: Bine, formează tu.

Ea: Ura! (ia poziţie şi se pregăteşte să formeze)

El: Steluţă...

Ea: (apasă pe diez) Aşa...

El: Ăla e diez.

Ea: Seamănă cu o steluţă. Unde e steluţa?
El: Steluţa e butonul care are o steluţă pe el. (râd amândoi)

Nadia: Puteţi să vă daţi la o parte? Aş vrea să intru.

El: (râzând) Şi noi.

Ea: Cum anulez că am greşit?

El: Apeşi pe diez.

Ea: Păi, tocmai am apăsat! (râd amândoi)

El: Deci! Steluţă! Zero! Zero!...

Ea: De două ori zero?

Nadia: Pot să formez eu codul!

Ea: (uşor jignită) Stai, dragă, că ştiu şi eu. (către alesul inimii) Zi de la capăt: Steluţă zero zero...

El: Steluţă...zero...zero...nouă...şapte...

Ea: Iar am greşit. (râd amândoi)

Nadia, exasperată, o dă la o parte pe tânăra romantică (brunetă, nu blondă!) cu un gest cam brusc, formează codul rapid şi intră. Apoi, claustrofobă fiind, se pune pe urcat pe scări cele şapte etaje până la locuinţa sa. Pe la etajul patru se întâlneşte iar cu fericitul cuplu care tocmai ieşea din lift.

Ea: (cu candoare) Merge liftul foarte bine, de ce urci pe scări?

Nadia: Să se mire proştii care nu ştiu să folosească un interfon.

[Poet nr 1, licean, actor amator, fan Eminescu]

Arata-mi steaua ta ce straluceste dintre toate
Mai mult decat aurul de 24 de carate
Ai grija ce alegi cand arati cu degetul
Multi au bani si faima dar le lipseste respectul... NU ?
Nu disconsidera valorile reale
Doar ele raman modele in secolele urmatoare
Orice analfabet cumpara diplome
Nu-i purta stima'n cel mai fericit caz e prost cu diploma
Bani sunt simple hartii ce zboara repede
In timp ce faptele mari raman pastrate in suflete
Sunt generatii intregi din care poti sa alegi
Sunt poate mii de personaje care au lasat ceva in spate
E vorba de-o tara de decenii si genii
De romani ce n-au pierit dealungul vremii
Ridicati pe postamente inalte persoane neinsemnate
Nu va lasati orbiti de vorbe cï de fapte

(Yo, man! Jos cenzura! Acţiunile voastre ne alimentează ura…)

[Poet 2, PR-ist]

In haine negre de copil uitat
Coboara Isus in orice seara
La tampla sufletului meu
Soptindu-mi tristele povesti
Cu tine plecata in nesfarsitele poteci.

(Admiratorul în cauză nu citeşte acest blog, altminteri ar şti că o poezie despre Isus e cea mai sigură cale să NU cucereşti inima Nadiei.)

[Poet 3, deviant]

Eu sunt cel ce traieste in tine,
uita-te doar in oglinda mai bine
eu sunt copilul - copilul din tine
eu te ridic te fac sa fi mai bun
eu te las sa fi un pic nebun,
sunt partea din tine care stie ce-i bine
eu sunt copilul - copilul din tine
sunt tot ce stii tu despre frumos,
eu nu te las s-arunci hartii pe jos
eu iti arat tot ce e bine,
te-nvat sa privesti lumea prin mine

Esti superba, te ador!

(Observ o neconcordanţă dubioasă între declaraţia din final şi restul poeziei în ceea ce priveşte genul persoanei care a inspirat creaţia. Şi de ce copilul din mine n-are voie să arunce hârtii pe jos?)

Disclaimer: Nadia nu poate garanta pentru autenticitatea creaţiilor. De exemplu, în cazul poetului nr.1, nu poate asculta fiecare album hip-hop apărut în România ca să verifice originalitatea acestei poezii a la Paraziţii. De asemenea, nu poate garanta în nici unul din cele 3 cazuri că ea este într-adevăr muza care a inspirat versurile. Dar aşa e Nadia: ea crede tot ce-i spun băieţii.

2.”Nădiuţa”. Vreo 4-5 persoane, inclusiv mama, folosesc în mod curent acest diminutiv caraghios pe post de apelativ. Şi când te gândeşti că am avut norocul de a primi un nume frumos, care nu e o bătaie de joc la adresa mea, cum ar fi fost dacă mă chema, de exemplu, Marghioliţa. Nadia, nume de origine rusească însemnând Speranţă (de la Nadejda)…hmmm…ar trebui să evoce un fel de…frumuseţe misterioasă, să zicem. (Nu, n-am înnebunit, nu mă refeream la mine. Ziceam de sonoritatea numelui.) Şi când colo…tronc, Nădiuţa. Eu şi Agamiţă Dandanache. Păi cum poate avea cineva pretenţia să mă maturizez, când mă aud strigată Nădiuţa, pe un ton plin de îngăduinţă tandră? Tocmai când am şi eu vreun moment în care mă simt om serios, mă văd instantaneu redusă la stadiul de fetiţă drăgălaşă şi cam prostuţă, care tocmai a scos o “perlă” şi-a făcut lumea să râdă.

3. Grupurile, mulţimile, masele. Orice adunătură mai mare de...hai să zicem, 4 persoane (dar depinde şi care sunt alea) mă calcă pe nervi îngrozitor. Cum se face că atât de mulţi oameni sunt creaturi acceptabile luaţi separat, dar devin cu totul de nesuportat într-un grup? Ce-i cu atâta hăhăială, gălăgie, agitaţie, glume proaste, dat în stambă, cerşit atenţia şi aşa mai departe? De ce nu poate nimeni să fie cumsecade, drăguţ şi subtil când se strânge laolaltă cu alţii? N-am înţeles niciodată farmecul marilor adunături vesele.
Aici probabil s-ar găsi mulţi să comenteze cu inteligenţă: da, ţie îţi place să stai singură, ciudato. Greşit. Nu-mi place să stau singură...prea mult. Forma mea preferată de comunicare interpersonală este cea diadică. Eu, o persoană care mi-e simpatică şi o cafea. Sau un ceai.... OK, recunosc, mai degrabă o bere. Nu contează.

4. Să cumpăr cadouri pentru zile de naştere. Ceea ce e dubios, pentru că mie îmi place al naibii să cumpăr cadouri. Da, aţi citit bine, îmi place să cheltuiesc bani pe chestii pe care le dau altcuiva pentru a nu le mai revedea vreodată. Iar dacă persoana pentru care e cadoul mai e şi cineva de care îmi pasă dacă trăieşte sau moare, lucrurile devin şi mai plăcute. Un singur detaliu îmi umbreşte bucuria- eterna întrebare: oare o să-i placă? Aici cumpăratul cadoului încetează să fie o plăcere şi devine o mică tortură. Oare dacă îi iau aia, o să interpreteze ca nu ştiu ce? Dacă îi iau ailaltă, o să îmi dea cu ea în cap? De ce nu e OK să folosesc, pur şi simplu strategia egocentrică de a cumpăra ceva ce mi-aş dori eu să primesc, dacă aş fi X? Ca şi cum faptul că nu i-ai ghicit dorinţele lui X ar însemna că nu ţii la el şi eşti un nesimţit...

5.Eu. Vorbesc serios, eu mă enervez pe mine îngrozitor. Aş vrea să iau o pauză de mine. Asta n-are cum să fie a bună.

Bonus, o enervare constatată recent: e al dracului de enervant când un tip mă întrerupe din vorbit ca să mă sărute. Asta pentru că eu nu vorbesc mult. Şi tocmai când zic şi eu ceva, se găseşte momentul potrivit să mi se curme fraza? Păi în cazul ăsta rămân cu impresia că ce ziceam e total neinteresant şi plictisitor...(Ceea ce e foarte posibil. Dar totuşi!!!!) De asemenea, dacă aş prefera să îl sărut pe rinocer decât să vorbesc, probabil aş tăcea dracului şi-aş face-o. Haven’t thought about that, have you, Einstein?

Cum să ne ridicăm din pat. Cel care rămâne mult timp în pat dupa trezirea sa este supus unor mari pericole psihice; va fi tentat întotdeauna de a rămâne într-o amorţeală, într-o beţie astrală unde plutesc anumite gânduri de lene şi senzualitate. (Nu înţeleg. Cum e lenea un pericol ? Ce-aveţi toţi cu leneşii ? Nu facem rău nimănui!) Trebuie să coborâţi din pat cu faţa, niciodată întorcându-vă; piciorul drept trebuie să fie primul pas pe podea. (Mă aşteptam mai mult de la un mag celebru decât să-mi spună să păşesc cu dreptul…)

Exerciţii de respiraţie. Astupaţi nara stângă şi inspiraţi profund aerul prin nara dreaptă numărînd patru timpi. Ţineţi-vă respiraţia 16 timpi.Astupaţi nara dreaptă şi expiraţi prin nara stângă numărînd 8 timpi. Reîncepeţi exerciţiul inversînd. Reţinând respiraţia : "Dumnezeul meu, fie ca Împărăţia Ta şi dreptatea Ta să se împlinească în mine". Expirând: "Dumnezeul meu, fie ca voinţa Ta să se împlinească prin mine". (Oare aceste exerciţii sunt bune pentru traheobronşita mea ? Dar ca înlocuitor la operaţia de deviaţie de sept pentru prietena mea Etc? Ce se întâmplă dacă plasezi nişte prafuri oarecare sub nas în timpul exerciţiului?)

Cum să ne spălăm. (pasajele legate de igienă mă impresionează mereu, deci le citez mai pe larg). Trebuie să vă spălaţi, bineînţeles, dar nu faţa, căci astfel vă înlăturaţi toate fluidele care vă protejează şi vă magnetizează. (Alegeţi, ori demagnetizaţi, ori cu jeg pe faţă.)Înainte de a întra în baie, aruncaţi în apă sare pe care aţi consacrat-o şi pronunţaţi cîteva cuvinte pentru a sfinţi apa prin virtuţile sării, apoi adresaţi-vă Mamei Divine spunindu-i : O, Mamă Divină , admir această apă care este o reflectare a Ta; Te rog, sfinţeşte-o că să-mi poată îndepărta toate impurităţile, toate bolile şi slăbiciunile mele că să-l pot sluji mai bine pe Tatăl meu Ceresc". Apoi atingeţi apa şi vorbiţi creaturilor care o populează :"O ondine, cît de frumoase, pure şi transparente sunteţi! Primiţi-mă acoperiţi-mă şi lucraţi asupra mea pentru a scoate din fiinţa mea tot ce nu vibrează în armonie cu Cerul!" Spunînd aceasta, atingeţi apa cu multă dragoste. Cînd intraţi în apă , spuneţi cît este de frumoasă, cît de încîntat sunteţi, şi vă săpuniţi de trei ori. (« O apă, cât eşti de frumoasă, de incoloră, de inodoră şi insipidă, de udă…cât de încântat sunt să mă scald în tine… »…mă rog, aţi prins ideea. Asta faceţi, desigur, când aveţi apă caldă la robinet. Când nu aveţi, rostiţi altă formulă, plină de referinţe la decesele din familiile conducătorilor ApaNova)
Pentru picioare e chiar indicat a le spăla în fiecare seară. (Hai nu. Serios ?) Nu este necesar să vă ţineţi picioarele mult timp în apă, dar faceţi-o conştient şi chiar vorbiţi-le în timp ce le spălaţi. Le puteţi spune:"Dragele mele picioare, niciodată pînă acum nu am fost atent cu voi care suportaţi toată greutatea corpului meu şi mă conduceţi peste tot unde vreau să merg. Înţeleg acum toate serviciile pe care mi le faceţi şi de-acum încolo vă voi fi mai recunoscător pentru umilinţă şi răbdarea voastră. ( Şi brusc, secvenţele din comedii idioate în care un idiot vorbeşte cu penisul nu mi se mai par atât de nemotivate spiritual.)

Aerul. Exerciţii cu îngerul aerului. Când este vânt, puteţi ieşi să vă plimbaţi, rugând Îngerul Aerului să vă preia grijile şi impurităţile voastre. Dacă aveţi posibilitatea, într-un loc la adăpost, expuneţi-vă gol imaginându-vă ca aerul trece prin voi şi vă curăţă de toate impurităţile voastre. (Hmm…voi dărui această carte câtorva persoane pe care vreau să le văd făcând acest exerciţiu…)

Când urcaţi o stâncă, recitaţi următoarea formulă: Înger al Pământului, Înger al Apei, Înger al Aerului, Înger al Focului, Eu vă iubesc , fiţi binecuvântaţi , fiţi binecuvântaţi, şi voi pitici, sylfide, ondine, şi salamandre, vă iubesc mult şi pe voi, fiţi binecuvântaţi. (Eu am altă formulă magică atunci când urc o stâncă. «Mă dor picioarele. Mi-e sete. Mi s-a dezlegat şiretul. Mi-e foame. Ce drum abrupt! Mai avem mult ? A dracului vacanţă, de ce nu m-am dus la mare? »)

Dacă v-aţi tăiat şi sângeraţi, nu intraţi în panică şi recitaţi de 3 ori această formulă pentru oprirea sângelui: Prin sângele lui Adam a venit moartea. Prin sângele lui Hristos a venit viaţa. Sânge, opreşte-te! (Interesant. Oare funcţionează ?…Mă duc să aduc un cuţit.)

Când aveţi întrebări, vorbiţi cu soarele. O, dragul meu soare, sunt cu-adevărat prost, nu înţeleg nimic, cînd trebuie să spun ceva, gîndurile mele sunt atît de înceţoşate încît îngaim ceva şi asta nu-mi aduce decît neajunsuri. (O Doamne, dar există ceva cu care să nu vorbească Aivanhov ăsta? Oare vorbea şi cu vasul de WC? O tu, toaletă, obiect cu existenţă indispensabilă, îţi mulţumesc că îmi primeşti şi azi resturile nefolositoare din alimentaţie....etc etc etc)

...Şi aşa mai departe. Deşi partea cu adevărat filozofică, despre aură, meditaţie şi grefe spirituale, abia acum venea, am cedat nervos. O, blogule, tu care în paginile tale virtuale îmi găzduieşti reflecţiile minţii bolnave. Iartă-mă şi de data asta şi îţi promit că voi fi mai inteligentă data viitoare.

Mama: Mai e puţin şi nenorociţii de americani or să se scufunde în mare. Ce-o să mă bucur atunci.

Tata: De unde ştii?

Mama: Am auzit nişte specialişti la televizor. Şi scrie şi în Apocalipsă.

Tata: Scrie exact aşa? „America se scufundă în mare”? Nici nu se ştia de existenţa Americii când s-a scris Apocalipsa...

Mama: Nu scrie exact, dar am identificat eu...după indicii...Nu sunt greu de recunoscut semnele.

Tata: Nadia, îţi plac orhideele?

Mama: Foarte frumoase. Îţi mulţumeşte.

Nadia: Orhidei...Orhidei şi zambile. Aşa striga unul la metrou...Ah, ce era să-mi sparg capul ieri în tramvaiul 20.

Mama: Cum aşa?

Nadia: Stăteam şi eu pe un scaun, că mi-era rău, şi au venit 3 babalâci, nu unul, să mă scoale. Când m-am ridicat m-a luat cu ameţeală şi era să dau cu capul de un compostor.

Tata: Vezi, dacă aveai maşină, era altceva!

Mama: Lasă fata în pace cu maşinile tale! Nu vezi câte accidente se întâmplă?

Tata: Mă mir că te-au ridicat. La noi în Est există ideile astea preconcepute, cum că trebuie să dai locul femeilor...

Mama: Ha?

Tata: Ce-i drept, le poţi da şi o scatoalcă după ce le dai locul.

Mama: Ce vorbeşti mă. E doar cu scatoalcă, fără dat locul, la noi în Est.

Tata: Voi ştiţi cum a apărut viaţa pe Pământ?

Mama: Nu mai vine ăla să repare maşina de spălat. De ce nu-mi luaţi mai bine altă maşină de spălat? Nadia, ce zici?

Tata: Eu am citit în Kayce. Au venit nişte suflete pe Pământ...şi au cercetat...

Mama: Nişte suflete, aşa, de capul lor?

Tata: Da, şi încă mai sunt printre noi...se arată atunci când trebuie să schimbe soarta omenirii, prin viziuni. De exemplu, Petrache Poenaru...

Mama: Ei, Petrache Poenaru nu e recunoscut de Biserica Ortodoxă. Chestia asta cu viziunile...

Tata: Dar Ioana D’Arc?

Mama: Nici ea nu cred că e recunoscută de Biserica Ortodoxă.

Tata: Nadia, tu ţi-ai şi terminat berea? (râde) Uite unde era cel mai beţiv dintre noi trei!

Nadia: N-a fost suficientă.

Mama: Dar de ce ţii laptopul pe jos? Cred că ne mai trebuie o măsuţă…(către Tata) Auzi? Ne mai trebuie o măsuţă.

Nadia: Cinci sute de mii de măsuţe.

Tata: Uite colo măsuţă. Şi uite încă una. Şi încă una. La o adică puteţi folosi şi taburetul ăla drept măsuţă!!! Of, îmi creşte tensiunea.

Mama: Vrei să ţi-o măsor? Am primit un tensiometru cadou. (aduce tensiometrul, dar nu prea se descurcă să-l citească) Ce-i asta? unde ţi-e tensiunea?

Tata: Am uitat să-ţi spun: sunt paranormal şi nu pot fi măsurat…