Am pierdut prima batalie; QTrax, dusmanul meu de moarte, se lanseaza la miezul noptii. Desi ei au un buget de zeci de milioane de USD si un board format din oameni importanti caliti in companii de renume eu tot vroiam sa fiu primul. Chiar daca a trebuit sa apelez la mijloace degradante pentru a-mi gasi o finantare egala probabil cu jumatate din salariul lunar al unuia din managerii de la QTrax, chiar daca am 3 oameni din care 2 nu contribuie nici macar teoretic la munca titanica din perioada asta, chiar daca a trebuit sa cedez 70% din viitoarea afacere pentru a-i da drumul, chiar daca..., asta nu e o scuza pentru lipsa mea de disciplina. Si lipsa asta de disciplina e adanc inradacinata, inca de cand nu eram suficient de disciplinat sa invat la chimie inainte de teza, de cand nu eram suficient de disciplinat sa merg la cursuri/seminare conform programului, de cand... de cand ma stiu.
Dupa cum bine zice George, disciplina e una dintre conditiile sine qua non ale succesului. Mai mult decat atat, eu cred ca e conditia esentiala. O idee super-tare iti poate veni oricand; daca nu, ea oricum zboara in jurul tau permanent si probabil aia care o au nu sunt instare sa o puna in practica. Oricine poate sa faca un plan de afaceri plauzibil, oricine poate imprastia planul asta pana cand ajunge la cineva care intrevede un potential. Insa din momentul asta doar disciplina te poate deosebi de cele 90% din startup-uri care nu supravietuiesc primului an. E o lectie pe care o invat cam tarziu, la 26 de ani. Bine macar ca nu vine "the hard way"... Sau vine? Mi-e ciuda ca functionez primitiv. Adica mi se intampla lucruri (de fapt mi le fac cu mana mea) si abia dupa mult timp, cand ultima piesa intra in puzzle, ma izbeste revelator concluzia.
Cum vin de obicei concluziile astea, astazi am stiut instantaneu ca trebuie sa devin disciplinat. Nu ca ar fi bine, ca ar fi important, ca ar trebui... ca trebuie! Imperativ si implacabil.
Asa cum zicea reclama din Natiunile Unite: "Vointa de fier, singura unealta [...]". In concluzie, renuntatul la fumat fara medicamente e cheia succesului.
Prin urmare o sa-i trimit lui George un mail in care o sa-i spun ca AyDo s-a nascut din replica lui de asta-vara, "hummm.... asta pare interesant" desi produsul in discutie era altul, iar ideea AyDo ma bantuia de mai mult timp. De ce? Nu stiu. Ca semn de respect? Posibil, e singurul businessman/investor (am cunoscut cativa) pe care il respect. N-a investit niciun cent in mine, doar timp si rabdare insa asta a adaugat cateva piese in puzzle-ul din mintea mea. Pe ceilalti ii apreciez, le recunosc si laud realizarile de cate ori am ocazia, dar nu ii stimez in mod deosebit pentru ca stiu ca atunci cand o sa imi creez mediul favorabil o sa fiu mai bun decat ei. Aroganta si nesimtita atitudinea asta din partea mea... Sa-i multumesc? Da si nu. Nu pentru ca tot conceptul imi apartine 100%, desi resorturile exercitiilor de imaginatie au fost contactele cu diverse medii, printre care si el. Da pentru ca m-a bagat in seama si astfel am avut posibilitatea ca dintr-o experienta relavanta (a lui, adica) sa extrag lucruri importante pentru mine. Daca pozitiile ar fi fost invers, adica eu sa fiu mega milionarul, business/strategy/marketing guru, iar el un mucos muritor de foame care nu exista decat la nivel de cei 6 mld oameni care consuma aerul atat de important si strica echilibrul productiei de mancare pe plan global, sunt aproape sigur ca-i dadeam cu flit si il faceam sa se simta de kkt din secunda 3 (in primele doua secunde m-as fi convins ca nu merita atentia mea).

P.S. Roibu nu este cel mai drag om mie pe lumea asta. Cu toate astea am stiut ca e ceva de admirat la el: disciplina de a-si vinde masina cand a trebuit sa investeasca, disciplina de a-si pune stavila cand a trebuit sa slabeasca.