Yahoo! 360° - Cristina L's Blog

Cristina L's Blog Full Post View | List View

My blog.

Entry for May 08, 2009: Ce imi doresc de ziua mea (lista de dorinte irealizabile alcatuita in scopul purei gratuitati artistice)

in primul rand as vrea sa nu mi se mai spuna ca m-am nascut de ziua europei, pentru ca, hai sa lamurim aceasta confuzie: eu m-am nascut pe vremea razboiului rece, cand uniunea europeana nici macar nu se juca in tarana, poate doar in praf de pusca; apoi as vrea sa nu se simta nimeni obligat sa ma sune si sa-mi recite urari in care nu crede; as vrea sa fie soare si cald, admit doar o ploaie strengara si pasagera; as vrea sa fiu surprinsa de ceva, daca se poate la modul placut, astfel sa nu fie o zi ca oricare alta, adica o noua zi in care imping bolovanul spre varful muntelui doar pentru placerea stupida si absurda de a-l vedea cum se pravaleste la loc; as vrea sa primesc doar lucruri inutile, dar simbolice; as vrea sa nu aud cuvinte precum "criza", "saracie", "datorii", "bani"; as vrea sa aflu ca existenta mea are un sens, ca sunt si eu o rotita din marele mecanism care s-ar duce naiba daca mi s-ar intampla ceva (cata modestie); as vrea ca macar o singura fiinta de pe planeta asta sau dintr-o galaxie apropiata sa-mi spuna ca e fericita datorita mie; as vrea sa nu merg in varful picioarelor si sa spun tot ce-mi trece prin cap; as vrea sa ma pocneasca o inspiratie divina si sa reusesc sa-mi termin lucrarea de grad; as vrea ca macar una dintre dorintele acestea sa se implineasca...dar cred ca ziua mea va arata asa: voi cara din nou bolovanul ala pana in varf, apoi il voi privi cum se rostogoleste grabit; voi primi cateva urari standardizate; o sa ploua aproape toata ziua; voi primi bani "ca sa-mi iau ce-mi place mie"; totul se va desfasura cu precizia unui ceas elvetian si nimic nu va tulbura rutina zilei de sambata; inevitabil, voi auzi din nou despre criza; o sa evit sa ma gandesc la lucrarea de grad; si cel putin o persoana se va gasi sa-mi spuna:"aaaaaa, esti nascuta chiar de ziua europei"; la multi ani, oameni buni, evident, de ziua europei

Friday May 8, 2009 - 07:15pm (EEST) Permanent Link | 3 Comments
Entry for May 03, 2009: De ce il iubesc pe Benoit Sokal

*acest post se adreseaza doar gamerilor visatori si singuratici, care simt ca traiesc mai mult in spatiul virtual decat in real life si celor care au auzit de benoit sokal; deja mi-am pierdut auditoriul, nu? mai e cineva, acolo, in spate, dar cred ca a adormit

cand am auzit prima data de "siberia", m-am gandit ca e un joc de supravietuire; siberia iti evoca frigul crunt si gulagul sovietic; cu toate astea, am vrut sa joc, fara sa ma intereseze catusi de putin cine l-a creat; eram convinsa ca nu o sa zabovesc prea mult prin tinuturile inghetate; nu citisem nici macar o cronica a jocului, pentru a nu fi influentata; siberia 1 se deschide cu un alai de inmormantare, pe o vreme ploioasa; spatiul virtual, usor neverosimil, de parca ai fi sau nu ai fi in vreun loc de pe lumea asta, in care timpul este abolit, te face sa incremenesti in fata monitorului; la scurt timp, apare si personajul principal, o tanara americanca, venita sa preia o companie producatoare de "papusi mecanice"; domnisoara are telefon mobil, vorbeste cu seful sau, cu mama logoreica sau cu vreo prietena care o compatimeste pentru ca a ajuns la mama naibii si o sfatuieste sa vina cat mai repede acasa; teoretic, actiunea se petrece undeva in timpurile moderne, dar oraselul unde ajunge fata nu a aflat de trecerea timpului; ea se cazeaza la singurul hotel din oras si cauta sa intre in legatura cu proprietarul fabricii, un anume hans, despre care afla ca ar fi disparut si ca avea o adevarata obsesie pentru siberia; inmormantarea de la inceput era a surorii lui hans, singura care ar fi putut da relatii despre preluarea fabricii; fata noastra este o americanca destoinica, asa ca se apuca sa cerceteze, sa caute indicii, sa dezlege puzzle; zile in sir am insotit-o in cautarea lui hans, am scotocit fiecare cladire, fiecare coltisor, am stat de vorba cu localnicii, am intrat in fabrica abandonata, am descoperit trenul lasat de hans, am facut cunostinta cu oscar, automatonul cu care am si pornit in cautarea lui hans...mi-as fi dorit sa nu-l fi gasit si aventurile sa nu se se fi terminat; abia la finalul jocului l-am descoperit si in loc sa ma fi multumit ca americanii puteau prelua linistiti fabrica, am alergat dupa trenul care urma sa-l duca in siberia; hans era un batranel cu suflet de copil care visa sa-si intalneasca mamutii; mamutul e laitmotivul jocului si mobydick-ul lui hans; zilele au trecut dureros de greu, pana am facut rost de siberia 2; si a urmat o perioada fericita, in care povestea a tot continuat; nu stiu, daca incepusem sa cred in visul lui hans de a gasi mamuti in siberia; batranul parea destul de dus, iar povestile lui neverosimile, dar visul era contagios, lumile prin care treceam erau absolut minunate, pline de simboluri plantate subtil, simboluri din literatura universala, lasate acolo pentru savoarea cunoscatorilor; ma incantau misiunile complicate, cand pentru o informatie trebuia sa faci o mie de lucruri care in mod normal te-ar fi plictisit; asta imi aminteste ca altadata, in stil life, am stat o saptamana sa fac o prajitura tatalui meu virtual, pentru ca altfel nu puteam iesi din casa; reteta avea indicatii de genul doua lingurite de dragoste, o uncie de tandrete...si trebuia sa asociezi sentimentele cu ingredientele; cand am ajuns la sfarsitul siberiei 2 si ultimul puzzle, foarte dificil, era sa chemi mamutii lui hans, la un soi de orga, cu multe tonalitati, am plans, pentru ca mi-am dat seama ca il ajutasem sa-si implineasca visul, iar eu nu mai aveam niciun rost; dupa experienta cu siberia, am cautat sa joc tot ce a creat benoit sokal, dar n-am reusit decat amerzone care, cu toata grafica si simplitatea povestii, mi-a mai atenuat nostalgia, paradise si sinking island, pe care nu le-am terminat din motive tehnice; ma gandesc uneori cu tristete la caracterele blocate in aceleasi versiuni, astept sa ma reintorc; aceeasi senzatie o incercam si cand jucam diablo si nu reuseam sa trec de un nivel; ma straduiam atunci sa-mi aduc caracterul in tabara, lasandu-l sa astepte o noua confruntare, numai sa nu il las singur prin ruinele vreunui castel, intre peretii manjiti de sange, sau zacand masacrat, spre bucuria creaturilor infernale; in diablo, sentimentul de singuratate intr-o lume ostila a fost acut, in jocurile lui sokal el a cunoscut o alta forma: nu aveai cu cine sa impartasesti atatea delicii vizuale si auditive; in diablo, cu fiecare monstru distrus, te simteai maret, anuntai pe toti impatimitii ca ai reusit; un episod amuzant din vremurile diablo: eram la balea, in real life, si un pusti care se "imbolnavise" de diablo, ne tinea la curent cu evolutia luptei, prin mesaje pe mobil; la un moment dat, dupa multe esecuri a venit confirmarea:"l-am invins pe diblo"; era atat de bucuros si dornic sa-si anunte victoria, incat scrisese "diblo"; cand am jucat siberia, fiecare etapa parcursa aducea pe langa satisfactie, dorul de noi aventuri, pe care, din pacate nu le-am putut impartasi decat cu doua persoane: adina cu care jucam in paralel, iar la scoala lumea ne pusese eticheta de "nebune" si cu alex care suna pe fix sa intrebe unde gaseste hartie ca sa-i deseneze unui pusti autist un mamut sau cum se catara pe acoperisul unei gari ca sa ia un ou de la o pasare creata de imaginatia lui sokal; zilele trecute am aflat ceva tulburator, la care ma gandesc cu nedisimulata emotie: benoit sokal lucreaza la siberia 3; ne vedem acolo ;)

Sunday May 3, 2009 - 01:35am (EEST) Permanent Link | 1 Comment
Entry for April 17, 2009: "si-atunci am scos un pistol si i-am zburat creierii..."

"-auzi, fata, vrei sa te tunzi? ai par misto! mama, dar ce suvite gri misto ai!cum ti le-ai facut?" ; incerc sa-i spun ca sunt batrana si ca oamenii batrani au parul alb; "hai, termina, cum sa fii batrana?nu vezi ca-ti vorbesc cu tu...?" ba da, vad, dar nu ma deranjeaza foarte mult; ma uit ingaduitor la ea: are vreo 24 de ani, dar pare de 30, e supraponderala si promite mai mult, poarta un trening fila, cenusiu si adidasi, luati probabil din bazar si pe sub trening dresuri; o cantitate apreciabila din rezerva de aur a tarii ii atarna de gat, de bratele dolofane; si peste toate, are o posetuta alba cu sclipici din care insistent se aude intruna un miorlait de pisica; este, evident, mobilul, la care vorbeste cu muncitorii pe care i-a lasat acasa, cu mama mare care are grija de progenitura de cateva luni, cu masculul care isi va face in curand aparitia; isi aprinde o tigara superlong, superlight si scoate fumul pe nas; asaltul asupra mea continua:"tu muncesti?"; ma abtin cu greu sa nu rad:"da..."; incepe sa ma intrebe ceva de cartea de munca; ea nu lucreaza, dar ar vrea sa-si plateasca niste contributii pentru pensie, naiba stie, ca nu inteleg nimic, doar ma uit siderata la ea; ea nu munceste pentru ca o intretine masculul, ca d-aia s-a maritat; dau din cap a aprobare; e minunata in treningul ei, cu aurul ala pe ea, cu posetuta sclipicioasa; ii vine randul...e bruneta si vrea suvite blonde, pentru botez; dialogurile cu coafeza sunt fascinante; ce platon? ce socrate?aristotel s-ar fi crizat de invidie! sublimarea banalului; temele sunt cele curente, existentiale: viata prea scumpa, dar speram ca o sa fi mai bine; nunti, botezuri, invitatii, niste nesimtiti aia care nu vin; alimentatia plozilor, ei sa fie sanatosi; barbatii care nu vor ca nevestele sa-si schimbe look-ul; vorbele se infasoara pe staniolul cu vopsea albastra sau naiba stie ce e chestia aia care o sa-i decoloreze parul negru ca pana corbului; intre timp sosesc si alti clienti: o fiica agitata taraste un tata batran cu o coafura a la einstein, un tip dubios, tot in trening, deja tuns, vrea sa mai renunte la ceva par si cireasa de pe tort, masculul, imens, ramapitec, in bermude dezvaluind niste piloni de pod, parosi, mormaie ceva, pentru ca nu a descoperit graiul articulat, apuca posetuta si incepe sa scormoneasca prin ea cu lopetelele...privesc in jur: un peisaj dezolant, cu pitorescul lui; peste drum, niste baieti blazati beau bere si joaca zaruri; pe o banca dormiteaza o batrana; copii jegosi misuna printre masini; femei grase in trening, doamne, asta e trendul???, se invart fara rost de colo, colo...imi vine si mie randul dupa vreo doua ore; ea arata ca un alien cu staniolul ala in cap; ma asez pe scaun si doamna intreaba:"vreti gherutze?" nu stiu ce sunt gherutzele, dar zic ca da; ce mai conteaza pe langa tot ce am vazut?

Friday April 17, 2009 - 03:03am (EEST) Permanent Link | 1 Comment
Entry for April 15, 2009: Hronica de filme

ce au in comun "seven pounds", tradus cica "sapte suflete", "curioasa poveste a lui benjamin button" si "unborn", adica o drama psihologica, un fantastic si un asa-zis horror? nimic, in afara de faptul ca au fost vizionate la pachet de subsemnata si, te rog, draga cinefilule, sa fii atent ca nu ma repet! "seven pounds", pe care, recunosc l-am vazut din admiratie pe credit, obsedata fiind de prezentarea lui alin ionescu, din "catavencu" e putin spus, genial, dar numai pentru cei care gusta un film lent, care se dezvaluie treptat, care te ametzeste prin faptul ca nu-ti ofera nimic pe tava, cu un will smith aproape de nerecunoscut, plin de simboluri tip "frumusetea ucigatoare", cum ar fi meduza care e pet-ul personajului principal; uita tot ce stiai despre cronologie, pentru ca filmul nu respecta asa ceva, uita teribilismele lui smith din celelalte filme, aminteste-ti de "21 de grame", de "k-pax" si de filmul al carui titlul imi scapa, cu kevin spacey si pustiul din "al saselea simt", parca "da mai departe", ii zice; deh! memorie insuficienta sau alzheimer"seven pounds" este un film despre ceva pe cale de disparitie in lumea asta tembela in care traim, si anume: responsabilitate, sentiment absolut strain poporului roman, din pacate; filmul da un raspuns neasteptat intrebarii obsedante: ce faci daca esti responsabil de moartea a sapte oameni, printre care se numara si fiinta cea mai importanta pentru tine?din aceasta intrebare deriva alta: ce te faci, daca incercand sa repari raul facut, te indragostesti din nou, iar viata fiintei iubite depinde de moartea ta?
un film greu, tulburator, dar necesarmult trambitzata poveste a lui benjamin button, despre copilul care se naste batran si care merge contra timpului e destul de interesanta, momentele grave alterneaza cu cele suave, romantice, un comic discret, replici memorabile, un colibri tatuat care apare sa anunte moartea, un ceas de gara care functioneaza in sens invers, ma rog chestii de genul asta, dar cred ca are o problema: povestea se lungeste nefiresc, filmul dureaza vreo trei ore, brad pitt e adorabil si atat, mai mult nu poate sau nu-i da voie rolul, nu atinge dramatismul lui johnny dep din "edward, maini de foarfece", de acelasi regizor, kate blanchett e frumoasa rau, si la tinerete si la batranete, dar e o actrita cam mare pentru rolul asta, julia ormond e si ea pe acolo, citeste jurnalul tatalui pe patul de spital al mamei muribunde; sincer, mi-au placut primele doua ore, la ultima am inceput sa cascsi pentru ca nu mai vazusem de mult un horror, iar "unborn"era "la cald", adica 2009, mi-am zis de ce nu? o tipa care arata umilitor de bine alearga pe un pod, nici tipenie de om in jur, asculta muzica la casti si brusc se opreste in fatza unei manusi albastre, de copil, dupa care vede un caine cu o masca pe bot, apoi un copil din ala rau, e unul intr-o reclama recenta care pescuieste cu bunicu, e destul de scary copilasul ala; in fine, pustiul dispare in padure, fata dupa el, frunze uscate, masca printre ele, trage si gaseste ceva ingropat, un fetus care deschide ochii si se holbeaza la ea...misto mi-am zis, incepe promitator; asa cum ma asteptam, tipa avea un cosmar, de fapt il avusese si ii povestea prietenei sale de culoare, remarcati echilibrul rasial subtil, deh, america are un presedinte de culoare; din pacate, dupa alte cateva scene destul de horror, dar poate pentru altii mai slabi de inger, povestea rasufla, din cauza implicarii unui spirit malefic care e unborn, dar care vrea sa se nasca, bla-bla-bla: gemeni, oglinzi, spitalul de nebuni in care se spanzurase mama tipei, azilul unde isi ducea zilele bunica, supravietuitoare de la auschwitz, exorcismul care reuseste si nu prea pt ca la final, evident se lasa loc unui "unborn 2"; ceea ce m-a surprins a fost implicarea intr-un rol secundar a legendarului garry oldman, care il intruchipeaza pe rabinul responsabil cu exorcizarea; cred ca si la hollywood e criza, de vreme ce a acceptat sa joace intr-un asemenea film; gata, preacinstite cinefilule, mai uita-te si singur si, daca ai ceva de spus, astept replica

Wednesday April 15, 2009 - 02:56am (EEST) Permanent Link | 0 Comments
Entry for April 02, 2009: SPERNERE MUNDUM, SPERNERE TE IPSUM, SPERNE TE SPERNI

nu m-am nascut
destul de des,
dar am murit in fiecare zi,
in rai si-n iad
e-acelasi inteles,
tu esti si-acolo,
esti si-aici
si totusi
nicaieri cu mine,
ca nu mai stiu
cine-a murit
dintre noi doi
si-al cui e randul
ca de maine
sa-l bantuie
pe celalalt strigoi,
mi s-a facut un somn de tine
ca doar in vis
ne intalnim,
si mainile
s-ating straine,
nu ne mai nastem,
doar murim

Thursday April 2, 2009 - 12:26am (EEST) Permanent Link | 0 Comments

Add Cristina L's Blog to your personalized My Yahoo! page:

About My Yahoo! & RSS