am terminat sa ma uit la death note si beneficiez de perioada de dupa orice astfel de experienta: senzatia de provocare - intelectuala, morala, psihologica si nu in ultimul rand personala. mi se potriveste intocmai sa trag de elasticul acestor senzatii pana unde ma pricep sa il intind, mai ales in ultima vreme. viata e un joc in care ai puterea sa alegi si sa vezi ce se intampla; am avut aceasta idee pt prima data cand eram mica, o vreme a fost foarte persistenta, apoi am pierdut-o in fata altor idealuri net mai seducatoare. acum s-a intors si isi exercita puterea de seductie asupra mea, un copil destept si deceptionat de soarta propriilor idealuri, in creierul caruia in sfarsit s-a produs reactia care sa tulbure vechi raporturi.

acesta stare nu este stabila pt cineva ca mine, va disparea ori in fata unui eveniment f fericit, ori in fata contrariului. aceasta stare adica o indiferenta superioara, o atentie sporita la aspecte neexplorate ale propriei fiinte, dincolo de principii. ma distrez si am senzatia ca exista optiuni si nici macar nu trebuie sa ma intind dupa ele. este o distractie puternic interiorizata: in aceasta privinta nu m-am schimbat deloc si este un instinct sa nu ma intereseze sa o fac altfel.

in fapt, nu m-am schimbat nici in privinta idealurilor - toata aceasta eliberare cred ca ascunde o viziune mai radicala decat oricand. in fond, indoiala este cea care framanta si supune. nu mai am aceasta senzatie de indoiala de ceva vreme, desi sunt multe lucruri pe care nu le cunosc sau deduc ca nu le inteleg suficient. toate se refera in exclusivitate la mine si la oameni si la viata si cum lucreaza ea asupra noastra. fata de aceste lucruri resimt mai nou curiozitate si placerea de a imi crea teorii proprii. senzatia este de curiozitate extrem de obiectiva, desi dpdv rational exista sansa ca teoriile mele sa imi contrazica idealurile. si totusi nu cred nicio secunda ca voi gasi teorii apte de asa ceva. desigur, fiintele umane sunt inclinate sa foloseasca ceea ce vad la fel cum betivii folosesc stalpii de iluminat: pt a se sprijini pe sine, nu pt iluminare.

cat despre death note, o idee care mi-a ramas in cap este - din toate motivele de baza care ar face pe cineva sa incerce caietul, care mi s-ar potrivi mie cel mai mult? curiozitatea daca el chiar ucide, dorinta de putere, de siguranta? pe cine l-as incerca pt a imi confirma ca merge? abia dupa ce mi-am pus toate aceste probleme m-am intrebat pt prima oara daca cumva nu l-as incerca deloc. gandul ca l-as folosi pt a face bine, propria mea idee despre bine, i-a urmat indeaproape. faptul ca stiu si inteleg ca asta e o idee viciata in sine nu m-a deranjat defel. gandul ca binele personal ar urma indeaproape, insa numai in probleme esentiale, era chiar dupa colt. pasul urmator pare in continuare imposibil, insa o alta problema cu fiintele umane este ca mintea si ochii lor sunt oarecum similare. au capacitatea de a intelege numai intr-o anumita raza de locul in care se afla. unii au o raza mai mica, altii o raza mai mare, dar pe toti trebuie sa ii muti in fata pt a afla ceva nou.

in acest sens, este o perioada propice vietii ca hrana pt ochi.

in seara asta sunt nelinistita, am nelinistea celui care a pierdut obisnuinta de a se bucura in tihna de viata. cu toate astea, traiesc momente de bucurie de viata. pt ca e craciunul si e bine. craciunul nu mai inseamna ca astept cu pofta cadouri, nu mai inseamna vacanta pe care mi-am dorit-o, nu mai inseamna colinde si brad si miros de portocale, nici spiritul care te patrunde de parca ar avea mai mult drept la sfarsit de an decat in restul zilelor. din fericire, anul asta nu inseamna nici durerea si frustrarea de a fi singura si a infrunta astfel veselia lumii. amul asta aud colinde si inchid ochii fericita ca ele nu ma dor, iar uneori aerul imi miroase intr-un fel familiar, care acum multi ani imi inspira tihna si fericire. zilele trec cu blandete si in timpul lor simt de mai multe ori impulsul de a face ceva util, ceva dragut pt altii, ceva de trup sau suflet pt mine. adesea reusesc, cu toate ca f rar nelinistea ma paraseste, ea care s-a insinuat ca un microb in mine. la fel ca si gandurile negre care uneori imi aduc in prim-planul mintii lucruri care s-au intamplat demult si m-au ranit si pe care intre timp le-am inteles in zeci de feluri diferite, care insa pare ca nu s-au terminat. dar in ultima vreme reusitele sunt mai dese si un numar placut de ganduri bune vine sa contracareze relele deprinderi.

as vrea sa cred ca mi-e greu, dar nu pot, la fel cum nu pot sa cred nici ca mi-e usor. lumea mea interioara circula multa energie chiar si cand exteriorul se lasa mangaiat de un craciun tihnit. si singurul mod de a ma linisti e sa vorbesc cu cineva sau sa scriu, sa scriu ca si cum as vorbi cu cineva drag care o sa ma ia in brate si o sa stie ce sa imi spuna sa amorteasca agitatia. imi vine sa plang, simt aerul urcand din piept si invadandu-mi gatlejul, impingandu-se in afara ca sa imi indice dorinta mea de izbucnire. emotionala si nimic mai mult.

mi se pare ca viata buna se masoara si prin lipsa nevoii de a gasi binele in ceea ce faci. cel putin asa sunt amintirile mele despre varsta mea de aur. imi amintesc de pilda cum ma puteam uita la o comedie fara deceptia ca experienta nu imi imbogateste personalitatea cu nimic. si eram prea putin constienta ca as face ceva pt sufletul meu, cu toate astea el se simtea mai proaspat ca acum. acum ma surprind mereu punand astfel de preturi pe lucruri. ce am extras din acest film? ce pot integra, ce nu pot si de ce? cui i-as putea dedica aceasta melodie? de ce versurile sunt atat de nedemne atunci cand imi doresc sa gasesc unele pline de seva, pe care sa le citez in gura mare pt ca ma reprezinta atat de bine? ce va iesi bun din munca pe care o fac? voi reusi sa duc efortul pana la capat? voi reusi sa il organizez? care sunt acele lucruri in viata care imi pot aduce deschidere? sau mai exact la care sunt eu suficient de deschisa incat sa le pot primi darul? pana acum am gasit un singur raspuns clar - si este la aceasta ultima intrebare. calatoriile. ele mi-au adus mereu o eliberare de sine, o improspatare a perceptiei. cine stie cand voi mai calatori si daca o voi putea face asa cum imi convine mie... cu cat de putine pretentii de planificare si confort am, cu atat de necesara mi-este propria libertate in calatorie, posibilitatea de a impune drumului ritmul de care am nevoie in acel moment.

ar mai fi victoriile si realizarile, ele imi mediaza ca nimic altceva relatia cu propria persoana, cu energia si angajamentul pe care le pot avea in restul vietii. e mai greu sa reglez acest aspect de cand scoala nu imi mai ofera teme si examene periodice. mai am concursurile de bridge care imi dau ocazia sa depun efort si sa imi depasesc limitele. din pacate sau din fericire, experienta asta personala care este lupta pt a reusi e scoasa din taramul pur personal la bridge. celalalt nu e acolo doar ca un martor la momentele tale mai bune si mai proaste, mai de elan, mai de nervi, mai de dificultate de concentrare sau orice ai putea pati. e acolo si pateste si el ceva, iar medierea relatiei tale cu sinele se imbina cu o alta mediere destul de delicata. in teorie, genul asta de combinatie ma stimuleaza teribil, este ceea ce imi doresc. in practica, poate deveni atat de necontrolabil si frustrant, incat pt mine adesea a ajuns sa fie ceva ce iubesc si urasc in acelasi timp. ca orice combinatie de dragoste si ura din viata mea, dragostea predomina fara probleme. de fapt cred ca nu stiu sa urasc decat ca o forma de dragoste frustrata.

mai exista apropierea sufleteasca. ea ma imbogateste mai bine decat orice, dar reteta pt ea e mai neclara decat in toate celelalte cazuri. cum se fabrica apropiere sufleteasca? iar apoi cum sa faci sa o mentii undeva sus, la un nivel de unde sa nu se prabuseasca niciodata? atentia la filme si la carti tinde sa imi fie deturnata de cautarea acestor retete. care totusi pare ca nu se gasesc ca lumea nicaieri. iar atunci cand magia exista intr-o conversatie... sunt oare cuvintele? sunt oare senzatiile sau sentimentele care emana prin ele? sunt oare curiozitatile care se nasc? sunt oare starile de spirit ale interlocutorilor si capacitatea unuia sau a altuia de a completa starea cu ce trebuie?

mai exista organizarea, disciplina. oricat de restrictiv suna ea, o viata care o poseda imi pare a avea un mare avantaj. disciplina induce asteptari clare si masuri clare ale reusitei. induce siguranta si formulare de scopuri tangibile. induce vise mai mici, mai clare si mai variate, fereste de obsesii, fereste de neputinta si panica din fata foii goale a viitorului. incerc sa deprind mici tabieturi disciplinate. incerc sa imi scriu liste cu diverse lucruri, ori sa nu las vasele sa se stranga. adesea ma intreb pt ce incerc sa fac toate astea, dar nu imi dau vreodata un raspuns disciplinat. pt ca asa e bine. pt ca e un pas mic spre o viata mai buna, care daca intru pe directia potrivita va deveni un pas mai mare. si tot asa, pana ce nelinistea ar fi uitata.

ma uit la data si vad 1 octombrie si parca nu vreau sa cred. incepe un nou an si niciodata la inceput de an nu am mai fost in starea asta de nervi si de dorinta de a nu o lua de la capat cu toate. nu ca as munci eu mult, dar data are o valoare simbolica... plus ca marcheaza lunile care trec, trec si pt mine trec degeaba.

nu demult imi era ceva mai bine, acum de vreo 2 saptamani m-am prabusit. mai intai a stat verisoara mea oana pe la mine si am crezut ca imi face bine. imi si facea din multe pdv, fie si numai ca prezenta ei ma motiva sa cumpar de mancare sau sa duc gunoiul etc. din ziua in care a plecat mi-a pierit miraculos energia pt lucrurile astea si am renuntat sa le mai fac, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. oana e credincioasa si isi exprima credinta in vorbe f frumoase. credinta ei nu m-a atins deloc, insa fiinta da. si totusi a disparut ca multe alte lucruri bune din viata mea, fara ca macar sa ii simt lipsa. cu ea am fost in vizita la o familie de proaspat parinti si i-am auzit zicand ca asta e cel mai important in viata. cred ca din ziua aia am cazut psihic, nu stiu daca sa fi fost vorba asta asa de mare sau sa fi asteptat-o eu de mult ca sa clachez. m-am uitat la pozele lor, la bucuria lor, la micile lor indeletniciri si mintea a inceput sa imi macine obsedant ca sunt groaznic de nefericita si ca traiesc degeaba. am venit acasa si am plans, si m-am oprit, si iar am plans, si iar m-am oprit. de atunci asta e rutina. stiu prea bine ca plansul asta al meu nu se termina, desi uneori plang cu senzatia ca la un moment dat se va goli, ca o sticla, ca un butoi, ca un lac, dar se va goli candva. si apoi imi dau seama ca nu se goleste, ca nu e ca alte lucruri cu care m-am invatat.

ceva e rupt in mine si nu pare ca are de gand sa se repare de la sine. vorbeam aseara cu arnaud si parca incepuseram sa ne vrajim un pic, dragut, si nu mi s-a mai intamplat niciodata ca o astfel de discutie sa nu reuseasca sa ma distraga si stimuleze. mai rau, am ajuns sa ma simt datoare sa ii explic ca nu vreau ceva de la el, sa nu creada ceva aiurea. uneori ma simt groaznica, asa cum ma dau eu in fata oricui mica si trista si cu nevoia de a fi ingrijita, dar cand se ofera cineva scot ghearele si ma retrag inapoi in lumea mea imposibila. desi nu o fac cu rea vointa, as vrea si eu sa nu mai simt nevoia sa ma retrag, dar nu se intampla niciodata... cu fiecare secunda care trece e mai evident ca oricine sta langa mine ma sufoca si incepe sa ma irite si ca nu ma poate ajuta. si apoi ma plang de singuratate, pare aproape ipocrit, desi eu zic ca nu este.

am vazut "nopti albe", l-am vazut pe baryshnikov dansandu-si fiecare nerv si facandu-si interlocutoarea din film sa planga. pe ea si pe cea din fata ecranului. am ajuns sa caut motive de a plange in stare pura. iar el dansa frumos si intens, si nimic nu ma putea impiedica sa vad in dansul lui frumusetea dramatica si intensitatea trairilor mele. poate banale, poate aceleasi de atata timp. dar ce frumos dansa el pe ele!

azi am obosit si am avut o gramada de ameteli. inca sunt suficient de stapana pe situatie ca sa imi placa sa ma duc in jos, sa simt cum o iau razna. in curand va veni momentul de panica si ma voi redresa putin. sigur ca as putea sa nu ma mai complac si sa fac ceva cu viata. dar daca tot sunt condamnata sa fac ceva cu viata, ma odihnesc complacandu-ma. pt ca maine dimineata ma voi trezi si va trebui sa muncesc toata ziua ca sa fac orele sa treaca si sa pot dormi din nou. din punctul asta de vedere, mi se pare ca muncesc mai mult decat toti cei pe care ii cunosc. ei nu trebuie sa alunge gandurile negre in fiecare clipa. ei nu simt tentatia de a transforma fiecare conversatie intr-un lamento patetic, pt ca apoi sa reziste eroic cu zambete si cu bun simt pana se termina si discutia cu un alt om nevinovat. eroic pe dracu... lumea nici macar nu isi da seama. si daca le zic, probabil isi dau seama ca iar ma plang. nu ca nu as fi si eu ca ei. ma uit prin fereastra de mess si mai vad vreun status deprimat si mi se pare ca persoana care e asa n-are niciun farmec. parca la mine e altfel, "my shit smells sweeter" - cum zicea red despre andy...

maine o sa mai vad un film si o sa plang si la el. si o sa ma joc. a, si poate ma uit si la meci, poate chiar undeva. maine e o zi ca si trecuta.

la ideea super-faina a lui vlad, despre care eu la inceput nu indrazneam sa cred ca va primi aprobare din partea catedrei, am facut impreuna demersurile pt a tine un curs facultativ de bridge in facultate si s-a aprobat!

este oficial, este pt toti anii, incepem miercuri pe 8 octombrie si continuam saptamanal, intre orele 16-19 in eg408. prima ora va fi de curs si restul de joaca sub diverse forme, pt ca asta e partea cea mai frumoasa. :) sunt curioasa daca reusim sa ne oprim vreodata la ora 19. :)

am fost deja incantata sa aflu de cativa care vor sa vina, noi ne-am bucura sa fie cat mai multi si sunt convinsa ca o sa ne simtim de minune. yay! \:d/

cei care cititi, va rog sa dati broadcast pe grupurile seriilor voastre, mai trebuie sa facem niste afise care sa mai momeasca pe unul-altul si in rest orice ajutor la popularizare este apreciat. eu m-am apucat deja de strans materiale care sa faca treaba sa mearga cat mai bine, si ele vin, vin, toata lumea de la bridge e incantata de idee si vrea sa ajute.

cam atat va spun acum, mai multe afla cine se prezinta miercuri la post. :)