Cadeau norii.Cerul, stors parca in picaturi murdare, atarna moale.Acolo sus doar ea. Aici jos doar ceata,respiratia moarta a sfarsitului unei zile de toamna…

Cadeau norii. Striveau vantul inghetat, monoton.

"Tu cand ai de gand sa cazi?"

De jos doar ea. Acolo sus. Rochia fugea pe trup in fulgi de cenusa luati de vant. Un zambet:

"De ce? Vii si tu? "

Picaturi de ploaie lovind dezarmant privirea. Zeci de degete micute agatand pleoapele. Sa le inchida. Sa nu vezi.

"Nu. Poate te prind. Pe o panza…"

***

Pe pereti dati in graba cu var,vise de carpa mirosind a mucegai. Si ea uitata acolo. Batrani scosi din debara si scuturati de praf o privesc. Admirativ-libidinos, ingaduitor-ironic, nostagic-senil…Dau din cap, atenti. Sub palarii, zambete crapate, gri, de aur sau inox:

"Unde e pictorul?"

***

Norii curgeau monoton, nepasatori. Cerul murdar atarna moale. Tot mai jos, mai apasator, o data cu noaptea. Cadeau picaturi din ochii ei. Se amestecau in ceata. Sa ajunga la tine. Printre gandurile tale imprastiate dureros de febra, de vantul inghetat ramanea o speranta. Sa o pastrezi acolo sus cu o privire, sa suporti o urma de zambet. Al tau, al ei. Mai conteaza? E prea greu sa o vezi, sa tii ochii deschisi sub picaturile murdare. Mai bine las-o. Sa cada. Sa o prinzi intr-o balta de toamna. Sau pe o panza.

Fulgi de cenusa, nebuni in vant:

"Mai stau?"

E prea sus. E prea frig. Fulgi de cenusa. Pasare gri fugind spre tine. Sa prinda pamantul. Un gand. Sau un tipat. Nu mai stii.

"Stai!"

S-a spart ceata. Putin. Cu zgomot surd. Apoi doar ochii ei. Nu-i mai inchizi. Ii spala ploaia.Si sange. Putin. Printre picaturile stoarse incet din cerul moale, in noroi,un zambet. Vesnic. Fara aripi. Totul inchis de tine intr-o panza. Pe un perete dat in graba cu var.

***

Pe sub palarii, maini roase de cari, de toamna, scot de prin buzunare bucati de naftalina vechi. Priviri de sticla zgariata se bucura o clipa:

"Uite ce am gasit!"

Apoi le arunca prin colturi. Cu demnitate, discret. Cu buze topite de timp se opresc politicos unul pe altul:

"Unde e pictorul?"

***

Sa o lasi singura pe un perete sa prinda si ea putin miros de mucegai. Sa iesi sa te plimbi. Afara e liniste, pamant. Si cerul prea moale, prea jos. O zi in care iti place Bacovia…Prin noroi aripi strivite sub urme de roti. Pacat. Poate candva, ei i-ar fi fost de folos.

Sa te opresti. Sa uiti…

***

"Pictorul…Tocmai a plecat pe afara. Cred ca il cheama Icar. Sau asa ceva…" Un zambet. Ironic. De plumb.

Parca era toamna...