I told you once, I told you twice the merry blues
TOTI au puncte de vedere...
Alors, je voudrais faire quelque chose que j'ai jamais fait: ecrire en français. Parce que ce que je veux dire concerne surtout cette vie que j'ai ici, cette vie où je parle, je pense et je vis en français.
Je ne suis pas amoureuse de Paris, mais je l'aime. Comme on n'aime pas Bucarest parce que c'est joli, mais parce que c'est chez nous.
A Paris j'ai vu les meilleurs concerts de ma vie, et pour ça je serai toujours reconnaissante.
A Paris j'ai connu les européens : les italiens, les allemands, les espagnoles, les autrichiennes, les tchèques, eh ben oui, les français.
A Paris j'ai gouté les meilleures crepes de ma vie et j'ai habité près du plus sympa quartier : Montmartre.
A Paris j'ai beaucoup moins sorti, mais j'ai découvert des lieux beaucoup meilleurs que chez moi, des lieux où j'aurais aimé trinquer la bière dans ma main avec mes amis.
De Paris j'ai pu partir à la découverte des lieux incroyables, comme Santiago ou Lisbonne, beaucoup plus bon marché que de chez moi.
A Paris j'ai pu recevoir quelques-unes des personnes les plus importantes de ma vie comme si c'était chez moi.
C'est toujours bizarre de ne pas être chez moi. Home. Mais maintenat que je pars, je commence à sentir cette familiarité que j'avais en San Francisco et à Bucarest. Ça va me manquer, c'est sûr. Pas les musées, pas les cafés, pas les parisiens. Les Erasmus, la joie et le champagne. Parfois oui, le champagne.
Cum poate un oras sa te tina captiv? Cum e sa vrei sa pleci si sa nu poti? Cum e cand parca toate fortele universului comploteaza sa te impiedice pe tine sa te intorci acasa?
Am incercat. Out of all people, eu nu sunt cea care sa se deprime usor. Am iesit, am cunoscut oameni, am vazut locuri, m-am plimbat prin parcuri cu soare si am facut poze. Am vrut sa cred ca universitatea franceza e mai buna ca acasa. Am invatat, ca deh. Una peste alta, nu m-am simtit rau (imi pare rau, ceva mai optimist chiar nu pot sa spun).
Si totusi, francezii fac ei ce fac si ajung sa ma scoata din sarite. Acum, dupa ce facultatea imi zice ca mai tre sa stau o saptamana in plus degeaba, cei d la camin imi zic la fel. Ok, stau, dar PENTRU CE? Nu am stat 2 luni degeaba cat voi erati in greva si nu stiati ce sa faceti cu noi? Tre sa stau si mai mult, cand acasa as putea sa fac chestii utile ca, sa zicem, o licenta ?!! Nu-i bai, toate se rezolva, si stiu ca daca ar fi asa usor n-as mai avea aceeasi satisfactie cand ajung acasa.
Dar totusi, vad cum unii oameni cred ca Franta este cea mai frumoasa tara din Europa, iar Paris orasul perfect. Nu. Niciodata.
Asta e, chiar daca e o tara civilizata, nu merita sa te muti chiar oriunde numai ca sa scapi de Romania. Nu regret o clipa ca am venit aici. Si nici ca am stat asa mult. Asa am aflat ca eu si cultura franceza pur si simplu nu ne potrivim.
End of story, fie ce-o fi, ajung acasa pe 31 mai si gata ![]()
One more thing: I hate chic people too
Things have changed