- Pot sa te insotesc?

El se uita surprins in dreapta lui. Vocea nu-i era familiara, cu atat mai putin chipul ars de soare...

- Chiar te rog...

Ea se aseaza pe nisip langa el, zambitoare, dar emotiva, cu ochii in pamant… Vantul ii batea prin par si suvitele se incurcau prin gene si buze. El o privea pe furis pe sub sapca cu insemne militare...

- Singur pe toata plaja asta?

- Sunt cativa amici pe la mare, dar eu am venit singur...

Isi ridica privirea verde pentru a o intalni pe a ei... Noaptea din jurul lor se lumineaza brusc si cei doi se vad... Cateva clipe... Nisipul se ridica in aer sub dansul multimii, iar noaptea ii imbratiseaza iar.

Timpul a curs pe langa ei, valuri au venit si au plecat, cuvinte au zburat si s-au cuibarit adanc, mainile s-au atins, iar briza le-a amestecat esentele: marea din pielea lui si liliacul de pe lobul urechii ei.

Focul de tabara ii astepta in departare. Flacarile au auzit cuminti povestile fiecaruia, ei i-au incalzit chipul si lui mainile care se jucau in parul ei.

- Dormi cu mine.

- Nu cred ca...

- Vreau sa te tin in brate.

- Ce conditii imi oferi?

- Doua rogojini si-o patura, toate intr-un umil cort, frumoasa domnita...

- Acceptabil...

Au adormit ca doi prunci, amestecati sub patura, ea pierduta in bratele lui si el inecat in suvitele ei. Buzele nu se atinsesera, ochii se privisera fugar, corpurile se apropiasera temator... doar mainile impletisera frenetic povestea cea noua, ascunsa acum in palmele lor obosite...

Zorii au trezit-o... Zorii si realitatea la care trebuia sa se intoarca.

- Ce faci?

- Plec... e dimineata...

- De-abia rasare. Mai stai...

- Trebuie sa ma intorc la el...

- ... Cand te mai vad?...

- Curand. Dormi...