Pentru ca m-ai intrebat, am sa-ti raspund cum pot eu mai bine. Am sa-ti spun despre originea numelor zilelor saptamanii.

Saptamana de 7 zile are origini in obiceiul babilonienilor si egiptenilor de a numi zilele dupa planetele cunoscute.Sistemul a fost adoptat de greci si romani si astfel s-a raspandit in intreaga lume "cunoscuta".

Dupa cum probabil stii deja, zilele saptamanii sunt Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.

Pentru ca multa vreme Duminica a fost considerata prima zi din saptamana, am sa incep cu ea. Originea numelui vine de la Dies Dominus, ziua Domnului. Romanii o numeau Dies Solis, inchinata zeului soarelui. De unde si denumirile in engleza: Sunday (day of the Sun), germana: Sonntag, norvegiana: Søndag.

Luni, dupa cum probabil ai ghicit deja, e ziua inchinata Lunii. Provine de la denumirea din latina, luna. Se aseamana cu numele din celelalte limbi romanice: franceza: Lundi, spaniola: Lunes, italiana: Lunedi. In engleza, denumirea provine de la zeul germanic al lunii, Mona, de unde Monday.

Marti e ziua inchinata lui Marte, zeul razboiului. In limbile romanice, denumirile se aseamana: franceza Mardi, spaniola Martes, italiana Martedi. Numele in engleza, Tuesday, provine de la zeul nordic al razboiului, Tyr, sau Tiw. De-a lungul timpului, numele acestei zile s-a alterat un pic. Initial era Tiews daeg, apoi s-a schimbat in Tíesdæi, Tywesdai, Twysday, pentru ca mai tarziu sa fie Towesday, Twesdaie, Tyisday, Tiseday, iar in final forma pe care o cunosti si tu, Tuesday.

Miercuri e ziua inchinata lui Mercur, zeul comertului. Numele Mercredi (franceza), Mercoledì (italiana), Miércoles (spaniola), au aceeasi origine. Englezul Wednesday provine de la Wēdnes dæg, ziua inchinata zeului Wodan, sau Odin.

Joi, lat. Jovis dies, ziua lui Jupiter.Italianul Giovedì, spaniolul Jueves, francezul Jeudi, au aceeasi origine. Jupiter, zeul suprem al romanilor, tine in mana fulgere. In mitologia nordica a fost asimilat cu Thor, sau Donar, zeul tunetelor. De unde denumirea in engleza Thursday, ziua lui Thor, sau germana Donnerstag.

Vineri, a 5 zi a saptamanii (sau a 6a, dupa alte sisteme),lat. dies Veneris, este ziua inchinata lui Venus, zeita frumusetii. Vendredi in franceza, Venerdì in italiana, Viernes in spaniola. In limbile germanice, ziua este denumita dupa Freya, zeita nordica a frumusetii. De unde numele de Friday (engleza), Freitag (germana), Fredag (suedeza, norvegiana).

Sambata, ziua de odihna a evreilor, sabatul. Romanii o numeau dies Saturni, ziua inchinata lui Saturn (Cronos). De unde englezul Saturday ;).

De ce in ordinea asta, te intrebi poate. E in concordanta cu traditia europeana antica, ce a numit zilele saptamanii dupa cele 7 planete cunoscute la acea vreme, in ordinea importantei lor: Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn.
In unele limbi zilele nu reflecta denumirile zeilor sus amintiti, ci doar a cata zi din saptamana e fiecare. Ca de exemplu portugheza: Domingo - prima zi din saptamana, si ziua Domnului. Apoi Segunda (a 2a), Terça (a 3a), Quarta, Quinta, Sexta, si Sábado (de la sabatul evreilor).

Saptamana de 7 zile este comuna toturor societatilor moderne. Sistemul de numerotare/denumire a zilelor este unul din cele enumerate mai sus: denumirile celor 7 planete importante (cunoscute in lumea antica), numele zeilor, sau numarul zilei in saptamana.

Daca exista vreo neconcordanta intre ce am spus eu si ce stii tu, te rog sa-mi scrii inapoi. Acestea fiind spuse, inchei articolul meu. Sper sa-ti placa.

eu eram iarba,
tu erai cerul...
norii tai,ploaia mea,
verdele marii se contopea
cu albastrul cerului intr-un sarut
nesfarsit,la linia orizontului.
eu priveam,existam,
dar tu,erai tu,intr-o alta dimensiune,
aceiasi ochi,aceeasi gura,
ce-mi ard ochii,ce-mi ard gura,
doar diferita;diferit
parul tau zambea
soarele-mi zambea.
am intins bratele sa te cuprind
in brate,si lumea s-a topit,
cerul s-a topit.
confundam adancul marii,
cu petele solare,sarutul era
acolo,astepta,ma astepta,
eu te asteptam intr-un sarut.
noima,fara noima,se amestecau cuvintele
intr-un joc mut,in doi
vorbeam din ochi,cu ochii-nchisi,
iti ascultam bataile inimii,
desi a mea batea mult mai tare.
pe urma era totul la fel,
ca mai demult,cerul era cer,
norii erau nori,
ochii tai,aceiasi ochi ce ma ard,
dar eu te priveam acum,cu alti ochi,
ce ard,acum,si ei.
eu eram tu,tu...erai tot tu,cine eram eu?

Lumea mea are doi sori. Unul pentru mine si unul pentru tine. Unul straluceste o jumatate de zi, iar al doilea cealalta jumatate. Intre acestea, se intalnesc de sute de ori si isi zambesc unul altuia. Se rotesc unul in jurul celuilalt si eu stau cuminte in lumea mea dintre ei. Soarele tau s-a oprit. A refuzat sa se mai invarta. Al meu, si-a continuat drumul. Neavand cine sa-l mai atraga, s-a dus tot mai departe, si-n zborul lui a atras si lumea mea. Lumea mea are un soare. Si acela mic.
Lumea mea plina de vise...e diferita. Nu diferita, mai complexa. Si lumea mea are deplasare in spatiu, exista de asemenea timp. Dar timpul meu e la trecut. Si mai are o dimensiune: cum ar fi fost daca. Lumea mea e plina de mii de variante, cursuri diferite ale intamplarilor. Si mai adauga o dimensiune, ce-am simtit cand s-a intamplat un anumit lucru.Apoi inca una, ce mi s-a parut jenant si as vrea sa nu fi observat nimeni. Apoi, ce cred eu ca au simtit altii. Trebuie sa-mi fac ordine in lumea mea. Elimin una cate una partile ce nu-s absolut necesare. In final, nu ramane nimic. Nu chiar nimic. Ramane un imens gol, in care stiu ca ar trebui sa fii tu. Dar tu, cine esti? Esti doar rodul imaginatiei mele, de pe vremea cand lumea mea avea amintiri. Dar le-am sters. Inseamna ca nu am curatat bine. Oricum, m-am linistit: in lumea mea n-a mai ramas nimic.

Lumea mea plina de himere...nu exista. Lumea mea plina de zapada, noroi, sange...toate false, nu exista. Eu, nu exist. Imi continui totusi o existenta falsa, amagindu-ma cu gandul ca e reala. Dar nu, de azi nu ma mai mint. Renunt la falsitate. Renunt la viata. Voi fi una cu neantul. Stop.
Viata mi se scurge printre degete, picuri mari, imateriali, cad pe pamantul ce ma va imbratisa curand. Inchid ochii...imi raman stinsi pentru totdeauna; ma intind jos...stiu ca nu ma voi mai ridica niciodata; adio...e ultimul cuvant pe care-l spun.
Ochii mei fara de viata privesc cerul, in timp ce sute de furnici ii sorb seva.

Zi de iarna.
Zapada, noroi, caldura, frig, vant, gunoaie, nori.Autobuze aglomerate, respiratii urat mirositoare, transpiratie...unde te impingi,tanti...toti coboram la statia asta...da, m-ai calcat pe picior, nu, nu conteaza, ti-ai lasat doar toata amprenta bocancului pe papucii mei, se mai intampla in zile ca asta. Ma grabesc la scoala...de ce m-as grabi? Incetinesc pasul, intarzii 20 de minute...nu conteaza.Semaforul imi face cu ochiul de la distanta...e verde...pana ajung in dreptul lui...oricum nu ma mai grabesc.Ultimul laborator, nu mai am chef. Pauze de tigara cat mai dese, apoi pauze de masa, apoi pauze pt glume, apoi pauze pt uitat la altii cum lucreaza. Plec acasa. Semaforul imi face cu ochiul...e verde.Pana ajung in dreptul lui.Urmatorul la fel.Cat astept, trece autobuzul. Deci ai iar ajung un pic prea tarziu pentru orice. Mi s-a mai intamplat.
Trebuie sa lucrez..Imi spune constiinta. Dar viermele din mine imi spune ca azi trebuie sa stau, sa-mi plang de mila, nici macar nu stiu pentru ce, dar sa nu fac nimica, sa stau si sa privesc cum ma descompun, cum pierd orice farama de umanitate din mine si n-am ramas decat noroi...ma contopesc cu natura.
Tristete, dezamagire, disperare, plictiseala, comoditate, enervare...eu.
Iubire, bucurie, fericire, zambet, daruire, pasiune...demult uitate.
Intinde mana si vei primi o floare...versuri de mult uitate.