am fost duminica aceasta invitat de Raluca Alexe si cei de la Bookblog pe care i-am avut si eu invitati(si sper sa-i mai am) la Cafeneaua Erotica la un eveniment inedit. Se numeste simplu Schimb de carti. Sincer m-am simtit acolo de zece ori mai bine decat la un cenaclu sau la o adunare tipica scriitoriceasca. de ce? simplu. pentru ca nu am intalnit pic de ipozrizie, pic de aere semidocte. au fost multi tineri, au adus bucurosi cate o carte preferata (am remarcat cu placere pe masa festinului livresc cartile tineretii mele Povestirile lui Salinger, Kazantzachis si multe altele) au luat inapoi alta, cu aceeasi placere de a trai o noua experienta a lecturii.

acesti tineri nu mi-au parut deloc falsi, fandositi, facand pe desteptii si umplandu-si rafturile cu carti care mai de care mai pompoase doar ca sa se dea mari carturari. ei citesc, mai bine zis chiar devoreaza (unii se apucasera chiar din acel moment - langa mine era o fata care pusese mana timida pe Aglaja Veteranyi "de ce fierbe copilul in mamaliga" si nu a mai lasat-o jos din mana!) carti pe care apoi le filtreaza si prin simtul critic pe blogurile lor.

ii prefer pe acesti tineri oricaror literati care au un nume in spate care isi dau cu parerea autoritara despre orice fapt literar si ii injura pe "incultii" tineri desi ei nu au mai citit o carte de la cap la coada de vreo 30 de ani. nu dau exemple, nu-mi sta in fire.

o sa mai vin sa-i mai cunosc pe "traficantii de carti" asta e clar si la urmatoarele schimburi de carti.

si ma bucur de asemenea ca am apucat sa stau si la niste povesti si amintiri frumoase cu dl Cristian Teodorescu, pe care il stiam doar din scris. si la asta sunt bune aceste intalniri, de aceea tin si de proiectul Cafeneaua Erotica ec av demara in Club A din 19 octombrie, ofera prilejul oamenilor sa interactioneze, sa se cunoasca, sa se tolereze, sa se inteleaga, ceea ce e mare lucru in ziua de azi.

am gasit plimbandu-ma pe net 2 lucruri care m-au impresionat f mult: o recenzie la scrisorile din arcadia a ritei chirian care e de fapt un poem si.. o cronica la acest blog... din observatorul cultural. ma simt onorat si putin confuz totusi pentru ca eu nu luam asa in serios treaba asta virtuala. de fapt asta observa si autoarea articolului. vi-l pun aici si poate va dati cu parerea, daca existati (ma refer la cititorii acestui... oarecum blog).

o sa mai pun poeme din aproape de mayerling deoarece chiar as vrea sa stiu cum ar fi primita o astfel de carte scrisa in 2. poate parea ceva destul de bombastic.

intre 9 si 16 sept o sa fiu la Savarsin la acstelul regelui Mihai la o tabara de creatie. acolo eu si M speram sa mai scriem cateceva pt acest volum.

atat.

a, si poza de mai sus as vrea sa o folosesc pt editia a 2a din Scrisorile din arcadia ce va aparea toamna asta.

IMAGINI VIRTUALE. Viata cruda din literatura Lucia Simona DINESCU Mi-a atras atentia o afirmatie de pe blog-ul lui Octavian Soviany (http:// 360.yahoo.com/octavian_soviany): „imi gasesc tot mai greu locul in lumea de azi“. „Am fost adusi aici pentru ca nimeni nu are nevoie de noi“, spusese intr-o poezie cu referinta la spitalul de nebuni si, prin extrapolare, la lumea insasi. Scriitorul care vrea sa scrie „despre carti, viata mea, dragoste si moarte“ isi gaseste cu greu cuvintele, dar cind le gaseste, cuvintele i se supun in chip dramatic. Cel caruia ii e dor de Brasov si de mare si marturiseste ca e incapabil sa scrie „cu consecventa“ in spatiul virtual, dar ca se joaca in fiecare joi pe terasa Twice „de-a cafeneaua erotica“, are ca motto al blog-ului: „sexul si moartea trec prin oasele noastre ca doua surori“, un vers dintr-un volum propriu. Nu merge la vot pentru ca ii e „lene si lehamite“, asadar e un oriental al timpurilor moderne, un oriental blazat adica, desi pastreaza doar starea de lenevie (erotica in Dilecta) de la orientali. Scriitorul debusolat nu se cuibareste cu placere in lene, ci o transforma in moment de reverie melancolica, lipsita de epicureism. „Lenea“ lui e provocata de viata insasi, inconfortabila cind e vorba sa o traiasca. isi anunta cititorii ca scrie la un roman, dar nu dezvaluie nimic, cu o zgircenie concentrata a marturisirii, ca si cum cuvintele i s-ar strivi prin confesiune. in vremea biografismului, scriitorul isi marturiseste durerea de a nu se putea marturisi. E si asta o forma de marturisire, dar, intr-adevar, e una dureroasa. Un argument „de ce mi-am facut un blog“ suna asa: „pentru ca n-am fost niciodata in stare sa tin un jurnal“, iar o alta insemnare, fara nume, il arata nostalgic si il (auto)prezinta asa cum nu e: nici spontan, nici jovial. Cu astfel de crez, in nici un caz poetul nu poate fi suspectat de frivolitate si nesinceritate. Are ceva tragic care il retine si de la spovedania de tipul unui jurnal intim. Astfel ca singurele insemnari sint textele insele, lasate a spune ceea ce spovedania nu ar putea spune. in atita frivolitate, superficialitate si dorinta de epatare cita gasesti pe Internet, blog-ul lui Soviany, chiar asa de esentializat cum este, invita la o meditatie discreta, dar plina de striatii. il prinde, de altfel, fotografia din profil, cu tigara, in timp ce in spate-i se intinde un gard de sirma. in acelasi timp, reuseste sa nu fie nici reflexiv, nici metafizic. Desi grav, isi transforma prietenii-scriitori in personaje, iar cotidianul il strecoara rafinat in literatura. Schimbarea atit formala, cit si de viziune a survenit in 2005, cu Scrisori din Arcadia, in care orice artificiu (textualist) a fost inlaturat, iar autenticitatea a prins gustul mortii si al sexului. Cu Dilecta a redevenit baroc si livresc, salonard si manierist, pretios, dar si (auto)ironic, cu stilizarea si ingrosarea eleganta a conventiilor. Pe blog nu-l mai gasim insa pe poetul ludic, invirtind masti in voie, caci prea isi asuma existenta in teme mari. in proza e nu doar sceptic, ci si inventiv si sarcastic, ironic pina la aciditatea satirica, cum apare in fragmentul de roman postat (O zi din viata lui Kostas Venetis). Dostoievskian, e obsedat de religiozitate si de subterana existentei, ca in Textele de la Monte Negru, si mai ales de legile singelui. Baroc si oniric cu masura, dar si existentialist, scrie despre carnavalescul mortii si apocalipsa iubirii, despre amenintarea permanenta a lumii si a literaturii. La Soviany te nelinisteste atit terifiantul, cit si grotescul, iar sublimul este investit cu un rol de dezagregare. Totusi morbidul lui este livresc si imaginativ, nefiind purtat „pe culmile disperarii“, ci mai degraba pe marginea protectoare a abisului. Doar cu o jumatate de pas in prapastie, se opreste suspendat sa priveasca viul, desi o face cu cruzime. E multa cruzime in literatura lui Octavian Soviany, chiar in versurile cele mai tandre. Si asta pentru ca viata insasi i se arata in cruzimea ei, desi nu-i inspira angoase. Ramine un umanist, astfel ca cititorul poate savura rafinamentul si candoarea. Vreo doua poeme din Aproape de Mayerling (volum pe care-l scrie impreuna cu Miruna Vlada), un fragment de roman si cam atit. Dar destul pentru a te pune pe ginduri. Optzecistul Soviany si urmasul declarat al lui Dimov se intilneste pe alocuri cu obsesiile douamiistilor, dar le si transgreseaza prin proteism. La ce sa ne asteptam data viitoare?

n-am mai intrat de multa vreme pe blog...

se vede ca sunt incapabil sa fac treaba asta cu consecventa...

scriu in continuare la kostas care va face in curand...o suta de pagini.

ma joc in fiecare joi pe terasa twice de-a cafeneaua erotica...

mi-e dor de brasov si de mare...

imi gasesc tot mai greu locul in lumea de azi...

deocamdata atat...

Vocile noastre.

Ca jumătăţile unui

animal sfârtecat.

Ca o plantă ciudată

cu frunzele roşii

………………………………………………………………………………..

Suntem aproape de mayerling.

Fetiţa adună

conuri de pin şi

priveşte cu teamă

la sperietoarea de păsări.

Aici a descălecat kaiserul şi

i-a cerut lui trude cea grasă

un pahar cu vin roşu.

Dincolo era şura lui lothar

unde oamenii au găsit într-o dimineaţă

o fată necunoscută

pe jumătate mâncată de urşi.

……………………………………………………………………………..

Miruna

se uită la izvorul de

munte

ca la corpul unui

atlet

sănătos şi puternic.

Işi lipeşte de apă

obrajii şi buzele.

La noapte

o sa miroasă sub pântec

a cetină,

iar dinţii ei or să

semene cu

nişte pietricele

curate.

………………………………………………………………………………

sunetele clarinetului se pierd in cutele rochiei mele negre

oboseala ta mă înfăşoară de sus până jos in gemete lipicioase

rochia-mi crapă

pielea mea se deşiră încet

in mâinile tale clarinetul e o carte cu sunete moi

o femeie albă ca drogurile ca agonia

te rog uită ziua când ne-am luat zborul de pe balcon

ziua în care

nici câinii de vanatoare ai tatălui meu

nu ne-au mirosit fuga

uita tot

taci

şi mai bine înghite-mă

ca pe o pagina albă