Prima pagina. Am descoperit din intamplare pura ca exist... in lista de prieteni a unui bun prieten. Asa ca iata-ma...
L-am iubit pe Sting de pe vremurile din liceu, când fetele de vârsta mea ascultau ce ştiu eu ce trupe de băieţi şi-mi spuneau s-o las încolo de muzică de babe. Aveam toate casetele şi-i ştiam vorbele pe de rost, căci îmi dăruise un amic toate versurile, coborâte de pe net şi printate. Am fost când s-o lăsat mercurul… (cred că era în mai, prin 1996 sau 1997). Sting venea pentru prima dată în România cu „Mercury Falling”, aşa că m-am urcat în tren şi am aterizat la Muzica, unde mi-am lăsat jumătate din salariu (rămăseseră la vânzare numai biletele cele mai scumpe). Dar am prins bilet – spre deosebire de anul acesta… Şi-mi aduc aminte cea mai tare impresie de straniu pe care am avut-o în faţa Sălii Palatului, cum eram eu mică-mică într-o mulţime de tineri cu caş la gură, cu blugi şi plete, umăr la umăr cu domni în costume, şi crăvăţiţi, ce-şi ţineau soaţele la braţ. Iar vederea frumosului bărbat, simplu îmbrăcat în negru, de obrazul căruia mă apropiasem prin puterea lentilelor unui binoclu, alături de care cântasem vers după vers toate cântecele ştiute pe de rost, pe care îl ascultasem cu respiraţia tăiată interpretând doar cu o chitară „Fragile”… a rămas multă vreme printre experienţele mele memorabile şi una dintre marile mele realizări personale.
Aşa că, zic şi eu în vânt, într-o seară în care n-am fost la un concert:
„Domnule Gordon Matthew Thomas Sumner, tare bine mi-ar fi prins să vă revăd… ”