Cogito Photo Sum

M-am mutat pe Blogger cu tot cu (multe alte) poze.
Acum sunt photo bloggeritza. Adica fac poze si le pun pe blog.
Cu cuvintele nu ma prea deranjez. Sunt altii care sa faca asta.

Ce discută doi fraţi flămânzi la ora 1 noaptea într-un restaurant sec şi urât din Complex?
Despre una, alta. Normal.
Una alta despre cât de fericiţi sunt unii că nu ajung să conştientizeze că sunt proşti şi cât de nefericiţi sunt alţii care totuşi o fac.

Mi-am adus aminte de Camil Petrescu şi luciditatea lui fatidică. E drept. Până la urmă, dacă e luciditate e neaparat şi dramă. Ca două surori. Una frumoasă şi alta urâtă, pe care ajungi să le ai fix în ordinea asta.

Câtă luciditate, atâta dramă.

Până la urmă, luciditatea e un must-have al oamenilor care îşi dau seama că sunt proşti. Acum nu mă înţelegeţi greşit. Să fi prost nu e un lucru condamnabil atâta timp cât realizezi la timp. Mai condamnabil e însă să nu recunoşti. Iar apoi nu poţi să afirmi că eşti foarte deştept şi le-ai ştii pe toate. Prefer prima categorie.

Partea urâtă e că după realizarea prostiei vine fain-frumos luciditatea sticlie, iminentă, sufocantă. Iar apoi, vrei nu vrei, drama e ultimul stagiu.

Partea frumoasă e că nu te mulţumeşti cu bani şi maşini scumpe.

Foto: eu. ("Alex Hipersensibilul")

Îmi irosesc visele ziua, aşa că noaptea mă plictisesc în somn.

Foto: eu.

I love it when I'm there.

foto: eu.