...deja mi-e dor de el... dar se spune ca o luna trece repede...

în întinderea cenuşie,
sânge de purpură
picură peste roua de migdală...
sânge al unei putreziciuni
care umple golul unei esenţe
scăldate în aparenţă.
îşi întinde mâinile gri, vâscoase,
dorindu-şi să înece
suflarea cântecelor de vară,
penelul viselor şi al dorinţelor,
care pulsează parfum de tuberoze
în interior...
... şi respir, trăiesc secundele morţii...

în întinderea cenuşie,
privesc necuprinsul cerului
şi caut, dorind-o,
aroma zorilor de vară,
pe care o las să intre
pe fereastra nuferilor din simţirea mea,
pentru a-mi colora genele
şi a-mi hrăni gândurile
din izvorul unor noi speranţe şi dorinţe.

în întinderea cenuşie,
ţine-mă de mână,
astăzi, mâine,
în fiecare secundă din prezent,
şi aminteşte-mi
de zâmbetul de mătase
din ziua în care te-am întâlnit
şi din fiecare altă zi petrecută împreună...