Capitolul n(n+1)/2

Traind un timp alaturi de Agresiune, am intalnit Pasivitatea. Era ascunsa dupa un firicel de coloana vertebrala, acea coloana atat de rara. Am confundat o cu Bunatatea, desi ea mi a zis ca nu este ce cred eu. Dar m am incapatanat, deoarece Speranta imi pusese un val pe ochi.

In timp, am apreciat Bunatatea. Care a inceput sa se dezbrace, si sa ramana goala in fata mea, ca Pasivitate. Am incercat sa i arat ca nu trebuie sa se lase inselata, pentru ca ea este buna. Nu a vrut. Si in tot acest timp mi a demonstrat asta, pana cand Speranta a stors ultimele ei lacrimi, chinuita de Inselaciune si Desertaciune.

Speranta nu s a lasat insa. Si a gasit alinare in alta imagine a Bunatatii, care danseaza impreuna cu Dependenta. Si atunci cand sufera, Speranta danseaza cu ele. Si se veseleste. Dar ea este Speranta, si are un defect: si se intoarce acolo unde este cea mai mare nevoie de ea.

There is one journey I keep on stepping.

There is the unknown foggy line to the source of all hope. Once getting there, I see hope held prisoner. Hope has so many hands. Two legged creatures, their hands nesting a spider suit for her. They have laser eyes, and when they hurt her, my insides bleed. She is my reason for caring their eyes, for loving their minds. And I see one of her hands come off. I hate them.

I run. The serpent lane. Her memory chasing. Her everlasting defeat. I run. I reach the sun. He grabs my inner, he whipes the tears, bringing peace, showing me the smiling hope, the crystal eyes, the warming hands.

The sun is my home.

The serpent lane is the path taking me to it.

The eyes and hands are the people I care the most.

The hope is herself, which cannot be without them.

The foggy line is the unknown way of reaching them.

N-AM!

Astazi in decrepitudinea mea indraznesc sa intreb o floricica venita special sa kibiteze, de ce ar face acest lucru cu timpul ei pretios, in loc sa se duca la strand, sa inalte un zmeu, sa rada la soare. Imi raspunde pe cant de prompt, pe atat de natural: DAR ESTE FOARTE DISTRACTIV!

Distractiv...este fara indoiala daca nu ai fi un ofticos suferind de mania persecutiei. Ah, si nu actor in piesa!:)

Distractiv...niste pitaci apretati pana in gat, de chiar si mamitza a fost prinsa exclamand: MAICA, DA' PREA SUNTETI ASA SERIOSI SI SUPARATI! UITE LA EI MAICA, ZICI CA NU E COPII!

Sa vedem cine sunt pitacii:

- la masa 1 se intampla permutari intre 3-4 axe de pitaci, si cine pune mana pe N-S pune mana si pe un zambet detasat, si ocazional, pe un Pas la forcing de mansa

- la masa 2 sunt pitacii cei mai incrancenati: mama ma-sii, da' n-ajung io unde zambesc aia in gol?! ia d-aici sperla de 1nt cu 7 po! da credeti ca eu ma joc?! adica ce, eu nu stiu sa Pasez 4nt apel minore si sa mi traga aia boii aia pe care i-am facut, 7 pici?! vreau acolo, si acolo o sa ajung!

- la masa 3 se incepe vanzoleala, ia tu dona, car-o tu, hai ca ne vedem noi peste 3 schimbari. Changing room.

- la masa 4 se doarme. Efect generalizat. Pitacii de la masa 4 nu se misca, nu zambesc ca la masa 1 si nici nu scrasnesc ca la masa 2. Nu se vanzolesc ca la masa 3. Pentru ca deja masa 4 este un wannabe: Bah, noi mai ajungem vreodata sa jucam in concursu' asta si sa conteze la ceva? Pitacii sunt obositi de cat se uita in zare, cu speranta, facand pluta pe cate 2 imps.

-la masa 5 incepe haosul. Pana la masa 7. Pitacii joaca concentrati, de parca nu e copii!

- masa 8? Ma scuzati, imi permit un delay la fiecare sesiune de 15 minute. Dorm mai mult, visez mai mult, se aseaza mancarea, team building.

Abia cand ma asez cu cate o pereche de pitaci la masa, ATENTIE! SE TRAGE! inevitabilul sir de replici:

Ati mers mai bine acum? Ah, imi pare rau. Dar cum se poate? De ce esti suparata? Lasa, o sa fie bine. - astea-s by default, + o incarcare apoasa in privire.

Felicitari! X 14 axe de pitaci, si cre' ca si releu' care nu mi-a mai dat intalnire la ora stabilta. Un timp..scurt.

La final, cand pitacilor li se inchide media, se trage iar: MAMA CE GHINA! GHINOS! ARSOMANGIU! SINISTRU! GRETOS! CE ARSURA! BAH HAI SA-TI ZIC UNA! SA VEZI CE BOT!

Dar cu siguranta cel mai placut este atunci cand pitacul scandalagiu, care mananca peste cu Xu Jian, vine, si in timpul in care incerc, band o bere cu prietenii, sa uit de releu, imi zice ca n-a avut domne noroc deloc!

Se ard prea tare unii!

Iar mai apoi ma intreaba de ce nu mai beau bere, si beau ceai cald, jucand sotronu'!

Am promis unui pitac killer ca o sa scriu o carte despre selectia de pitaci chinezi wannabes. Si ca o sa-i dedic un capitol. Numa' unul?

O ascult pe ea, si pe un kibitz plictisit care n-are ce citi la birou.

Nota: orice asemanarea cu realitatea este pur coincidentala, insist sa declar ca totul este fictiv, rezultat fructuos al 15.