PART ONE

in 2006 am dat de yahoo 360. o chestie interesanta unde, pe langa ca aveai toata lista de mess in dreapta, mai puteai afla cu ce se mai ocupa oamenii astia, ce mai scriu, ce mai debiteaza si cu ce se delecteaza intr’o seara de marti.

asa ca, am inceput sa scriu. si’am scris, si’am scris, am revolutionat yahoo’ul, l’am intors pe dos si i’am dat in cap cu gandurile mele de copil de 16-17 ani. toti prietenii mei aveau profil, ne comentam reciproc, ne citeam, scriam in comun, scriam trist, scriam frumos, si in special scriam deschis.
apoi, intr’un act de completa revolta pe niste personaje hunedorene pitoresti, am dat cu bata’n balta si’am scris THE POST. 29 de comentarii revoltatoare, nesimtite si pline de patos.

si’apoi totul sters.

asta afost dupa o perioada in care mi’am dat seama ca am scrisu’ in sange. ca trebuie sa scriu, vreau sa scriu. si in special, vreau sa fiu citita. adulata. comentata.
apoi, au urmat niste posturi in care scriam niste versuri de melodii (si alea din memorie, macar sa am vaga idee ca scriu ceva) and then, the inevitable. am ajuns acasa, am deschis computerul, si yahoo 360 a devenit my second best agaian. intr’o primavara hormonata, cu iz de nostalgie, intr’un oras la capatul lumii, mi se parea idilic sa scriu. ca dintr’o vagauna, sa emit semnale in lume, fara anonimat.

plus dentist plus dor de mare plus middlesex plus imi vine sa plec de aici plus dudes plus iepurshi plus aberatii plus porniri plus hai sa ne aruncam la gunoi plus mesaje in masa plus bah tu vezi ce faci plus offline plus hai sa facem poze plus somn de pranz plus verde afara plus prea multe plusuri

astept majorate.astept sa nu mai astept.

asta era. asteptam sa nu mai astept, si imi convenea. aveam oameni cu care sa’mi cheltuiesc banii si sa’mi creez personalitatea pe care, la 17 ani, mi se parea cea mai buna.
cert e, ca imi placea sa fiu bagata in seama, mai ales cand aparea staluta aia galbena si in toata splendoarea ei langa numele meu. imi faceam de cap in scris. luam lucrurile, le disecam, ma credeam importanta.

o sa “beau pentru cei 2 adolescenti/ care s’au aruncat imbratisati/ de pe un bloc din craiova”

sociu si generatia 2000, a insemnat pentru mine si olga, un subiect interminabil de discutii, de comentat si de disecat in orele de mate. olga aducea cat o carte, o citeam pe rand, ne lasam impresionate de cum scriau marii poeti ai generatiei noastre si dup’aia stocam citate din ei, si le plasam pe cate’o tava intr’o discutie.

lumea e in alte locuri decat in locul potrivit.cat desp momente potrivite?
momentele potrivite s’au evaporat.

eram singuri si tristi in hunedoara, visam la gandu’ ca o sa mergem la o facultate, o sa ne afirmam, o sa fim iubiti si o sa ne traim tineretea din plin. numai despre asta vorbeam. aparea in visele noastre, ne bantuia si ne lasa secatuiti la 7 dimineata cand ne taram anevoios spre scoala.

dar am fost salvati de vara. in anu’ ala fusesem la deftones, la placebo, incepeam sa’mi placa bucurestiu, incepea sa ma ademeneasca ideea ca intr’o zi voi sta in enormitatea asta si voi scrie, ca acum, cu aceleasi maini, pe taste diferite, aceleas cuvinte, cu alt inteles.

De’ar f cerul o placinta,
SI pamantul un branzoi
M’as gandi numai la tine
Sa le mancam amandoi.

acum, trebuie sa plec. la un festival de film.
apa trece, blogurile raman.

part TWO o sa o scriu probabil maine, azi sunt prea imbibata in scurt si mediu'metraje :)

m'am mutat pe wordpress din diferite motive. aici, spatiu asta, posturile astea, o sa ramana, o sa mai iasa la iveala din cand in cand, in momente de nostalgie, sau cand unu' altu' va citi despre vremurile apuse de hunedoara.

daca vreti sa ma mai auziti, aici voi fi :)
http://apartamentul77.wordpress.com/

am ajuns intr'un sfarsit in hunedoara. again.
asta nu inainte de a trece pe la fratii nostrii maghiarii, unde am stat un weekend intr'un oras la fel de anonim si sinistru' ca asta de'aici. m'o convenit though, doar ca, in hd mai gasesti oameni din 2 in 2 strazi. acolo, eram ca pe platourile de filmare. nici un om, pustietate si cladiri vechi. nimic pe jos, nici o guma de mestecat sa ti se lipeasca de papuci, sau vreun ambalaj, totu' stralucea in ploaie. cateva biciclete parasite, magazine inchise si un rau murdaricos care trecea melancolic dintr'o pare si alta a orasului.
WTF. unde ma aflu?
dupa ce vii din ingramadeala de picioare si haine si tarabe din bucuresti si aterizezi intr'un loc descris de camus, ramai trasnit. acelasi efect pe care mi'l da BCU. imi vine sa urlu de prea multa liniste. BCU ma enerveaza. subit, da' ma enerveaza.

olga stefan
[11.Mar.08 16:48]
nesunaţii îi caută pe cei care nu-i sună. pe google, prin bloguri, pe câmpii, se uită după ei prin tramvaie şi cafenele. până la urmă toată biografia lor se pulverizează în momente din astea în care ar vrea să întâlnească un om din alt timp din altă viaţă pe care să-l întrebe nu "ce mai faci?" ci "ce mai fac?".

chestia asta mi se pare atata de semnificativa pentru zilele astea, pentru zilele de bucuresti cand tanjeam sa vad pe cineva, oricat de fugitiv, accidental sau nu, cineva din the life i had before, stop and stare, o nevoie de recunoastere, de apreciere, de orice.
oh well, de acasa totu' pare mult mai calm si mai nesemnificativ.

acasa. ce cuvant simplu :)

E aproape 18 decembrie.
De obicei cand ma uit la o data, incerc sa ma gandesc-automat- la...ce faceam anu’ trecut.acum 2 ani. acum 3 ani and so on.
Da’ anu’ asta m’am hotarat sa nu mai fac chestia asta. anu’ asta o sa iau lucrurile ca atare.
almost 18 decembrie, e seara, miroase a vin fiert (de casa :D), e cald si bine, e zapada si'un sentiment din'ala de acasa. de hunedoara. de hunedoara de weekend, cand te trezesti dimineata in patul tau, de hunedoara aia din retro si serile alea care trec prea repede, cand esti inconjurat de oameni frumosi, oameni de care ti'e drag, oameni de care nu te mai saturi. hunedoara iarna, cu ninsoare la castel si drumurile alea lungi si interminabile spre..orice, cu vise numa' bune de povestit, hunedoara aia pustie si de care mi'e dor dimineata cand merg spre romana, hunedoara aia care mi'a imprimat un dor de casa, un dor de casa ca niciodata.
si totusi.
dupa concertu' de vineri de la travka- piatra de hotar ar zice profa de romana, cu george razand asa de frumos, asa de cald, mi'am dat seama de cand n'am mai facut eu chestia asta, de cand n'am mai ras... "nemotivat", mi'am dat seama ca ar fi cazul sa iau chestiile bune din orasu' asta, chestiile cu adevarat importante, nu detaliile care'ti macina stomacul.
asa ca, pe calea asta, o sa'mi imprim parerea de rau pentru toti oamenii cu care n'am mai vorbit de cand sunt in bucuresti, prieteni buni sau prieteni vechi, oameni care m'au marcat atata timp, oameni care au fost acolo sa'mi intinda o bricheta, sau un zambet cald, oamenii pe care i'as lua de ziua mea si m'as inconjra cu tot ce iradiaza mai bun din ei, oamenii care conteaza la sfarsitu' zilei.
parere de rau pentru ca nu am mai vorbit cu ei, nu i'am stressat cu intrebari, nu i'am sunat , n'am fost acolo cand s'au simtit singuri si tristi, sau cand se pierd in lumea care merge la serviciu, sau la o cafea, sau oriunde au fost ei zilele astea. parere de rau pentru ca nu le'am dat impresia ca desi nu sunt acolo, de fapt gandu' tot la ei ma duce si la zilele alea faine din liceu.
nu ma gandeam niciodata ca o sa ajung sa'mi cumpar o tigaie, sau o sticla de ulei, un kg de cartofi, sau ca o sa mi se termine banii.nu ma gandeam ca de fapt sa fii 'om mare' e sa faci chestiile astea. sa stii ca iti tii ultimii bani ca sa cumperi ceva de mancare.sa ai multe multe responsabilitati atat de inutile, si griji si autobuze de schimbat, si ore la care trebuie sa ajungi.sa stii sa faci o supa knorr, sa raspunzi la seminar, sa ajungi sa nu mai stii de tine printre proiecte si lucrari, printre atatia straini.
cu ocazia asta, de ziua ioanei, as vrea sa trec peste depersonalizarea asta de aici, de stressul zilnic, de unghiile roase, de melodiile ascultate obsesiv, de nervii inghesuielii, de momentele ratate, de actele ratate, de zilele posomorate, de dusurile cu presiune slaba, de zgomotul de fundal, de zgomot in general, de hainele murdare, de dureri de cap, de pornirile starpite, de refularile evidente, de ignoranta inetntionata, de sperantele de inceput de zi, si sa trec la starea aia faina, de caldura, multa caldura, de fetzele cunoscute, de o strangere de mana, de cheful de dans, si concertele frumoase.
e ciudat cum unii oameni nu te misca nici in cele mai profunde agonii, si altii, pe care nici macar nu'i cunosti iti imprima un sentiment de melancolie, da' de melancolie draga, la care te gandesti din cand in cand.(suntem toti o apa si'un pamaaaaaaaant se'aude o voce din fundal)mi'am pirdut spirirtu' de bloguri, mi'am pierdut creativitatea in acest oras.mi'am pierdut multe lucruri(incepand de la playere si teriminand cu un confort psihic), intr'un oras asa de mare e greu sa nu te simti singur, fara motiv(sau motivare)-a little bit more than useless, la capat de drum, seara cand ajungi acasa.departe rau de casa, departe de oamenii care'ti erau reper,oamenii cu care ai crescut,oamenii care au fost acolo in cele mai cruciale momente. departe de oameni in general.prea multe detalii, prea mult asfalt.sau loc lipsa.urban violent.hmmm-alte titluri nu['mi mai vin in minte.

asa ca, ioana, iti urez multa caldura(stiu ca am facut abuz de acest cuvant), dragoste bre' :), zile cat mai senine, zile care sa te duca exact acolo unde vrei sa ajungi.fara ocolisuri, fara resentimente.
sper sa ajunem saptamana asta la o zi mentionata mai sus, cu vin si retro, cu povesti sinistre, cu olga razand a delfini, roxana luminand si mirosind frumos, cu ioana white printre flututi, cu dex mormaind simpatic, chibitz trecand incoace si incolo, cu lume cunoscuta la fiecare masa, cu taceri primitoare, cu alexandra si tabachera ei de care mi'e dor :), cu oameni veniti acasa, cu colinde si profi neschimbati de ani de zile, cu craciun fain si trist, cu revelioane pline de hormoni si buna'dispozitie, cu zile numa' bune de pierdut impreuna.
mi'e dor de tine ioana, mi'e dor de toata lumea pe care n'am mai vazut'o de atata vreme, cu care as fi vrut sa vorbesc atatea,mi'e dor de stari bune si faine, pentru ca astea de aici nu sunt complete tocmai din cauza ca oameni ca voi lipsiti.
asa ca, m'am luptat cu lenea si am infruntat frigu' de afara, si asa de ziua ta, ti'am facut un inger(sedat :)) ) de bucuresti.
sa ai o noapte cat mai faina, si abia astept sa ne vedem acasa.

dupa lungi cautari, auditii si mult fum.

Zborul era perfect, egal, tacut
Mortii in transee mancau lut
Gandul le flutura hai hui
Peste mireasa nimanui
La colturi viata vinde flori
Se moare des, de 2 ori
Fiarele flamanzesc in ei
Strada miroase tot a tei
Dragostea sta in aprozar
O intamplare e un zar
Din gura-mi canta cate-un cuc
Noptile plang, si-apoi se duc
Campul se pierde printre maci
Eu ma desfoi, tu de desfaci
Domnul in negru este mort
Doamna cea blonda e de tot
Soldatii mor, soldatii-s morti
Unii sunt ei, altii sunt hoti

Din ochi imi curge un poem
Eu sunt, tu esti, noi nu suntem