Leben, als ob es kein Gestern gäbe...

:X
Tocmai am terminat de vazut Six Feet Under. Si simt ca s-a stins ceva in mine. Ca am pierdut un prieten drag. Ca ceva nu va mai fi la fel. Si e prima data cand simt asta la un final de serial. De fiecare data cand ne uitam la cate un episod era ca si cand vizitai un pe cineva iubit. Era o rutina revigoranta, devenise o parte din noi. Nate, David, Claire, Brenda erau prietenii nostri. Niste personaje atat de bine realizate, de bine conturate incat au transcens ideea de personaj, devenind fiinte umane. Au trait alaturi de noi, ne-au impartasit momentele vietii lor in cei cinci ani cat a acoperit actiunea serialului, au iubit si au plans alaturi de noi.
Iar finalul... Finalul este de nedescris. Aratand moartea fiecaruia se creeaza intr-adevar un sentiment de 'closure' insa cele 6 minute de final m-au lasat atat de hollow, de numb si usor panicata incat pot spune ca m-au schimbat.
Chiar voiam sa scriu, sa scriu mult, sa spun tot ce simt acum, insa pare ca orice as spune e inutil, tot ce pot sa spun sunt truisme, sunt chestii subintelese, stiute deja de toata lumea. Si incercand sa le transcriu le micsorez valoarea si le iau stralucirea. Si e asa o stare de frustrare enervanta.