Sunt un om al muntelui. Intotdeauna m-au atras crestele semete, blocurile de piatra pe care sa ma imi julesc genunchii, iarba inalta in care sa ma asez sis a ghicesc apoi semne in norii ce imi curg sub ochi. Sa ies seara din cort si sa simt cum pot intinde mana si culege stele, sa rad langa un foc de tabara in timp ce iti soptesc ca voi iubi tot atetea clipe cat stele sunt pe cer. Si tu sa razi si dimineata sa ne jucam de-a v-ati asunselea printre brazii batrani, dupa ce m-ai fi trezit cu boabe de roua scuturate pe fata.

Azi insa imi e dor de mare. Obsesia marii dintr-o piesa de teatru vazuta de curand mi s-a infiltrat parca in miros si simturi. Visez la miros de alge si apa sarata, la un sac de dormit pe care sa stau tinandu-mi genunchii in brate si privind rasaritul. Sa ma plimb pe plaja si rochia mea larga si lunga sa se ude pe poale in timp ce culg scoici albe in care asez minute. Sa pozez pescarusii si sa fredonez incet un cantec de dragoste. Sa fie aproape pustiu. Dar…se apropie sezonul de mare si plaja va fi atat de rar pustie, iar scoicile vor fi mereu sparte. Nisipul va fi fierbinte, atat de fierbinte ca va imi va topi talpile si sufletul in timp ce ma indrept spre intinderea aceea cu nume de mare

Totusi…azi imi e dor de mare. Sa las algele sa mi se agate de trup si apoi, cu fiecare care pas pe care il calc inspre adanc, sa las toata sarea sa imi cuprinda incet pielea si sa stinga fierbintele nisipului.

Si apoi, sa ma ridic incet si pasesc intr-o seara de munte.

Azi imi e lehamite de Bucuresti. Na, c-am zis-o si p-asta!

in fata mea sunt foi albe. atat de multe ca le-am pierdut numarul. foi albe pentru cursurile la care nu am fost. foi albe pentru recenziile pe care nu le-am scris. sau pentru concertele la care nu am fost. foi albe pentru toate momentele cand am putut spune "te iubesc" si nu am facut-o. foi albe pentru fiecare moment in care as fi vrut sa ma transform in secunda si sa iti citesc timpul sub gene. foi albe pentru toate visele de copil ce acum zac sub moloz. foi albe pentru toate diminetile pierdute, pentru toate zilele cand am plecat in loc sa raman, pentru toate filmele nevazute, pentru toate orasele nevizitate. foi albe pentru toate noptile cand ti-am desenat somnul in umbra lacrimilor pe perna.

langa foile albe zace amintirea unui caiet cu coperte tomnatice. un caiet cu foi pline la inceput. finalul l-am lasat gol. candva, cineva, va arunca caietul, ca pe un trecut de care te desparti cu zambetul pe buze si lacrimile in gand.

in fata mea sunt foi albe. imi voi scrijeli cu grija numele pe fiecare dintre ele. foile albe se vor umple incet de mine.

caietul asta nou e al meu.

ninge afara. cu fulgi mari, precum narcisele din glastra albastra. cu ochii inca lipiti de somn si vise cobor scarile.

e frig afara. frigul imi patrunde in oase. afara miroase a tine, a rece, a departare cu care ma invelesc in fiecare zi, ca intr-un cuib protector de liniste si melancolie.

intru in casa. fulgii de zapada se transforma incet in siraguri de apa, si se amesteca cu doua lacrimi. una din ele o ascunsesem in buzunarul stang, sa ti-o daruiesc atunci cand iti vei constui o mare de vise sarate. in casa, miroase a tine. a brate puternice ce te strang in brate, a sunet, a lemn, a nopti. si a dimineti in amestec de lacirimi, si despartiri, si dragoste alergata printre cearceafuri albastre.

ninge afara. si ninsoarea asta de martie seamana cu tine.

astept sa infloreasca primavara.

["mi-e sufletul o mare"...vorba cantecului atat de des invocat in discutiile mele telefonice]

Plaja e rece. Nisipul zgarie, si zgarietura lui nu are tandretea nisipului incalzit de soare. Zgarietura nisipului aproape inghetat e rece si rea. Valurile in schimb sunt tandre. Nu se razvratesc impotriva celor cateva fasii de zapada de pe mal si nici impotriva frigului ce iti intra pana adanc in oase. Lovesc in mod regulat tarmul, si aproape ca iti vine sa le iei in brate. Mi-am inmuiat cu grija degetele in apa sarata. Nu, tandretea marii e doar o iluzie. Si ea e rece si zgarie. Doar zgomotul ei, atunci cand inchizi ochii pentru cateva minute bune e acelasi. Si incepi sa dansezi in cercuri. Si ce daca bate vantul? Si ce daca tu esti in costum si pe tocuri? Si ce daca e frig? Si ce daca, in euforia ta tipica, te-ai impiedicat si nisipul rece ti-a strapuns palmele? Nu-i nimic. Lucurile frumoase trebuie pretuite. Chiar daca isi schimba forma, chiar daca uneori zgarie, ele te pot face sa dansezi. Si sa iti aduca zambetul intr-o dimineata de joi, pe la orele 6 ale diminetii.