Nu stii sa il faci pe "K" de mana. Nici pe "L" de picior.Daca le rasucesti ,poti sa renunti la ele. Sau sa-l inveti pe" inca" si sa-l rotunjesti pe "Z".

"K" de mana , "L" de picior , fantasma "Z"-ului in sange , am devenit un conglomerat de imunitati.Lumea e bolnava , o salvez in doi ani.

Imi vorbeai despre super-parter.Parterul ca o paradigma , eu ca un uragan.Ma cherie , vodka , e pentru torente fluorescente si egoisti, tufisul "H" pentru acopris.

Exact cand ai nevoie, ramai fara "O" si te intorci la dubluri;si mori..

Rosu faraon, rosu decrepit... Regizorul tablourilor mele se invarte orb prin padurile mele de actori. Agonizez dupa un potir de cognac , culorile se dizolva pe pata rosie din dosul privirii mele.

Stii , cel mai mare pacat e indiferenta...si cel mai mare chin e sa iti curga culori din degete.Imagineaza-ti secunda cand devii copac si cand cenzurezi proaspat aridul statut static determinat cu ploiile acide , balsamice din Orasul Intrezis.Copac brun fiind , iti aprinzi nostalgia focului in frunze , iti ocolesti menirea in flori si iti infingi tulpina in retina regizorului impanata de viermi.

Noi copacii, ne-am sublimat darul vorbirii.

Cartite cu mustati afumate. Surdomute, sociopate...

Am visat-o pe Tatiana cu stepa ei. Isi ridica degetul mandru , dojenitor spre cer...cerul gurii mele de supraom cu dinti tristi , lenesi , marsavi...

Cu un suras usor obscen, isi infigea gheruta verde in muntele meu palatin. Surasul soarelui...Si bobite dulci de transpiratie primavaratica imi inaspreau molarul plombat cu aur si uraniu. Mina mea indiferenta...

Casc si in hau, deschid un ochi auriu spre nadir si un atom spre latent.Cat am dormit?si unde sunt minerii mei?

Am trait mult timp cu convingerea ca Dumnezeu e bunicul meu . Si pentru ca blasfemia sa fie completa , ma imaginam ajunsa uragan la maturitate. Am abandonat aspiratiile mele grandomane taman in miezul urgiei , dar mi-am pastrat samanta extremista printre foile de varza dramatica. Sunt o casnica eccentrica cu vicii peste limita normalitatii, cu obsesii rotunjoare si analize rozmarin .Din aragazul gandirii , se casca mereu o fereastra spre abisul diafan. Stii , oamenii fara vise au o paloare maniheist-cadaverica, se dilueaza in sosuri de pamant , se fierb in poezii amuzicale ca si cum cadenta ar fi ultima reduta. Mereu exista o ultima reduta care cade , si apoi cade o alta si traiectul se dilata in fum de furtuna , in burti ciopartite cu masina de tuns matraguna. O fosta depresie se duce in oase si in albul ochiului. Al ochiului de peste, al celui ce iubeste...Am renuntat la lumea rozmarin de afara; nu mi-e dor ; nu o sa ma intorc vreodata, in bucataria tapetata cu poze alb-negru ale paravanelor , se coace o lume simpla .

Am pielea arsa cu vodka , sunt o casnica eccentrica si imi traiesc cea mai frumoasa fantezie. Aluatul deschis vescnic , precum nonstopurile dn Chisinau...