Marţi, 17 ianuarie, o seară geroasă. Amfiteatrul „Nicolae Balcescu” al Facultăţii de Litere. La „18 trecut de fix” e întâlnirea cu ziaristul Mircea Toma de la „Academia Caţavencu”. Amfiteatrul e plin de oameni. Discuţia e o „lecţie la studenţie” predată de „profesorul” Toma.
Se prezintă… A terminat psihologia la Cluj, a ajuns cercetător în domeniu, dar mărturiseşte că nu i-a plăcut, de aceea s-a reprofilat ca jurnalist. O studentă il intreabă dacă, la început, a fost „educatoare”. Mircea Toma nu neagă şi povesteşte cum, la absolvirea sa, Ceauşescu era supărat pe psihologi. Pe el l-au repartizat la Grădiniţa pentru copii hipoacuzici din Bucureşti, unde a stat doi ani. Despre asta spune că a fost o perioadă frumoasă din viaţa lui: trebuia să-i învete pe copii să înţeleagă vorbirea.
Despre sine… „Sunt destul de banal”, afirmă . „Ceea ce mă face special este normalitatea care a devenit o excepţie în spaţiul public.” Nu poate oferi un sfat de viaţă celor din sală, dar identifică „marea problemă”: „ nu se poate cuantifica bunul simţ.”
Agenţia de Monitorizare a Presei… Toma declară: „Partea de monitorizare este mai de Cenuşăreasă”, pentru că e riscantă şi chiar voluntară. Defineşte agenţia în trei cuvinte: drepturile omului, presă, libertate de exprimare. Aceeaşi agenţie a iniţiat o campanie împotriva discriminării romilor.
Publicitatea… Unii ziarişti şantajează firmele şi ameninţă să scrie despre ele, pentru a le obliga să cumpere spaţiu publicitar. Toma spune că unele articole nu mai apar în presă, din cauza companiilor care îşi fac reclamă prin ziare şi că aproape o treime din reclame sunt publicate „pentru cumpărarea liniştii”. El admite că se întâmplă şi la „Academia Caţavencu”. „Nu poţi împinge independenţa dincolo de supravieţuire”. Are câteva vorbe chiar despre săptămânalul la care scrie: „Caţavencu distruge respectul faţă de mituri” , în redacţie sunt oameni „puţini da’ răi”, iar printre calităţi au „curajul, inteligenţa, umorul”.
Studenţii de azi... Răspunde, evitând subiectul: „nu pot să-mi permit să am păreri”. Dar , pe parcursul discuţiei încearcă o clasificare: „există o categorie ce aspiră să lucreze în afară şi o categorie de supravieţuitori, care au nevoie, în România, încă, de o facultate, dar dacă ei găsesc un job mai bun renunţă, nu sunt legaţi de profesie”.
Este ora 19.34. „Lecţia la studenţie” s-a încheiat. Mircea Toma se grăbeşte să ajungă la gară. Cu greu reuşeşte să oprească avalanşa de întrebări. Îşi ia ghiozdanul în spate, acordă câteva autografe, primeşte invitaţii de a mai ţine prelegeri, apoi pleacă.

Cu căpşorul micuţ, acoperit de ţărâna zorilor, se plimba printre stele:
-Unde sunt? Dar nimeni nu-i răspundea. Printre norii pufoşi, alerga bucuros spre raze de soare şi de stele plin de scama de lumină care i se prindea în blăniţa castanie.
-Eu sunt începutul şi sfârşitul! Îmi place cum sună… O să strig mai tare! Şi îşi continua fericita plimbare pe o promenadă albă.
Norii îi dădeau bună-dimineaţa, iar Aurora cea frumoasă şi strălucitoare, Zora Zorilor, îl acoperea de tandre sărutări. I se părea câteodată ireal. Nici nu ştia ce să creadă! Are doua urechi sau patru, două nasuri sau unul? Şi de ce se află printre pulberea de stele? De ce tocmai el să scormonească în nisipul cel aspru al cerului ca să găsească... Ce? Nu ştia decât că trebuie să sape! Oare făcea bine? De ce trebuia să îngroape oase de ţărână în albastra mare a eterului?
Poate pentru că nu ştia nimic! Nu ştia de unde vine, cine este, cum a ajuns aici sus şi mai ales nu ştia unde să se ducă. Dar îi plăcea enorm de mult să se ascundă în haina cea caldă a soarelui, să-şi atârne la gât vântul şi să măture praful care-l enerva. Îi plăcea mai ales să simtă o ploaie de stele pe trupu-i prăfuit de atâta osteneală. Făcea gropi şi pe urmă le astupa, făcea năzbâtii şi apoi se ascundea lângă Tata Soare care-l apăra. Şi pe urmă mai era şi Pământul, Unchiul Pământ care îl lăsa să se joace în atmosfera aceea de nori, să plutească şi să viseze acolo sus, lângă el, mângâiat de Mama Lună, cu faţa-i ciupită de vărsatul galactic.
Dar el? Cine era el? Ştia doar că vede, simte şi...ciudat...nu mănâncă nimic?! Cum nu mănâncă nimic? Toţi cei din jur o fac. Tata Soare adoră hidrogenul, Unchiul Pământ oxigenul, până şi Mama Lună mănâncă praful ăla scârbos de stele în bucătăria ei uriaşă.
Dar el? De ce nu simte niciodată nevoia să mănânce ceva, aşa, să simtă gustul? De ce nu i-a spus Marele Stejar, de ce nu vorbeşte cu el Porumbul Fermecat, şi de ce fug tocmai de el, curăţătorul Căii Lactee? Ce le-a făcut?
Şi vede...ciudat...ciudat de tot! Câteodată i se pare că aude nişte voci, aşa, din lăbuţele lui, care îl dor în fiecare seară când se duce la culcare.
Şi de câte ori n-a avut conflicte cu Moş Univers!!
Că "De ce mai uzi când poţi doar să mături?", că "De ce mături? Ca să faci praf? După aia ai văzut ce-a ieşit; o pulbere de asteroizi sufocanţi pe care cu greu îi stăpâneşte Tata Soare!"
Dar îi place, îi place aici aşa cum e. Îi place să coasă, să se balanseze în aerul dulce al vreunei nebuloase, să călătorească de la o stea la alta...E grozaaav! Şi-i vine să strige! Să urle de bucurie şi de plăcere!
-Iuhuuu! Iuhuhuuu!
Câteodată simte că are aripi, că se înalţă suuus, tot mai suus, dar se loveşte de ochii scrutători ai lui Moş Univers care-l întreabă:
-Unde vrei să te duci, "uriaşule"?
Ce nesuferit ee! Câteodată ar vrea să-l muşte şi să scape de el! Şi o să i-o facă odată! Aşaa, ca să se simtă şi el "bine".



-Tată Soare, iar m-a certat Universul!
-Lasă-l în pace! E bătrân, Urechiuşă!
Şi iar pleacă la treaba lui cea de toate zilele.
Câteodată mai vede planete cu tarabe de vânturi şi de gravitaţie, cu mărgele de sateliţi şi cu vederi de stele.
Dar cel mai mult îi place la o cioară! O cioară cosmică, bătrână şi urâtă, dar care ştie multe...I-a promis că o să-l înveţe şi pe el câte ceva înainte să moară.
La ea iubeşte la nebunie coarda de curcubeie!
-Iuhuuuu! Sare întruna şi parcă nu vrea să se mai oprească. Până când aude iar glasul aspru al lui Moş Univers:
-Iar n-ai terminat de măturat cerul! O să-ţi iau frunza de stejar, urâtule!
Dar el nu-l crede! Ştie că sunt doar vorbe de ocară! Totuşi când vrea, Moş Univers poate fi foarte aspru. Aşa s-a întâmplat cu o frumoasă stea; era iubirea lui. I se părea cea mai luminoasă de pe tot cerul; şi Moş Univers n-o să scape pentru ce i-a făcut. A lăsat-o mică, de nici nu se mai vede şi plânge tot timpul într-o nebuloasă pe care-o alimentează cu lacrimile sale.
Înainte nu putea să stea o clipă locului, era o stea liberă, distinsă, şi foarte, foarte albă! Acuma a statornicit-o moşul ăla nesuferit! O să i-o plătească! Îl miră cum de nu l-a pedepsit şi pe el pân-acum! De câte ori l-a-nfruntaatt!...Mă rog! O să-l muşte, da, o să-l muşte de nas! Să râdă toţi de el!...


Şi l-a muşcat...A avut într-o zi curajul s-o facă! Acum se ascunde undeva departe, la Unchiul Pământ într-o ogradă frumoasă, cu mulţi copaci şi nişte oameni care-l iubesc aşa cum e! Chiar dacă mai muşcă...I-a rămas asta de-atunci, de muuult...de mult!...
Mai mănâncă din când în când câte-o caricatură din aia hidoasă, da, doar aşaa...de formă!
Oricum, se bucură că este ca acum...un căţeluş cafeniu care visează cu ochii deschişi.
-Urechiuşăă!...Pe unde umbli, neastâmpăratule?!

Complexul "Regie" al Universitatii "Politehnica" din Bucuresti e o piata in toata regula. Studentii vand si cumpara, presteaza servicii, intr-un cuvant, incearca sa scoata sau sa economiseasca bani.

In Regie se vand calculatoare, monitoare, telefoane de orice marca, imprimante. In general le gasesti ieftin, dar daca le iei inainte de vacanta, pentru ca atunci studentul e in criza de bani. Exceptia de la regula sunt locurile in camin, care se vand, de obicei, din octombrie si doar cu noroc le mai gasesti mai tarziu. Aici pretul depinde de camin si de etaj. Adica, pentru U-urile Medicinei platesti uneori si 300 de euro.

In camine, studentii presteaza servicii multiple: scaneaza, scot la imprimanta, xeroxeaza, tehnoredacteaza, fac cumparaturi pentru cine n-are timp sa stea la coada, dau gauri in pereti, transporta cu Dacia Papuc, tund sau spala rufe. Tarifele sunt negociabile, dar asta daca stii sa te tocmesti. Un referat de 15 pagini il imprimi, spre exemplu, cu 10 000 de lei.

Studentii stiu ca pentru castiguri e nevoie de reclama. Metoda cea mai veche, dar inca utila sunt afisele. Majoritatea lor sunt lipite pe stalpi, dar in statie la 601 - linia studenteasca, e unul lipit chiar pe un zid. E un afis mare, alb-negru, scris cu litere ingrosate: "Printare, scanare. P3, 027. Printare cu cerneala invizibila". Florin Olteanu, student in anul V, spune ca sunt eficiente. El a lipit pentru un prieten, in 2003, prin toata Regia, iar prietenul a scos multi bani pe imprimari. Dar afisele nu le vezi doar pe stalpi, ci si prin locuri mai neconventionale: la tualeta, pe trepte, pe usile si peretii caminelor, sau la avizier.

Daca ai noroc, s-ar putea sa citesti texte de reclama. In P26: "Ti-e lene sa-ti speli sosetele? Vino la cam. 312". Sau vei citi oferte. In P8: "Spalat rufe murdare. Bonus: Ariel+Lenor.          30 000 de lei / incarcatura." Concurenta e pe bune, nu prea merge sa trisezi si trebuie sa te descurci.  Cea mai mare concurenta e la imprimat, unde preturile variaza intre 600 si 800 de lei/pagina alb-negru, iar cea color de la 2000 (un titlu sau un mic text color) pana la 15000 (o poza).

Reclamele din Regie le gasesti si pe Internet. Site-ul www.regielive.ro gazduieste anunturi diverse. De la imprimari, xeroxari, service GSM, scanari, tehnoredactari pana la spalari, aspirator, traduceri, proiecte, electronice, diverse. Exista si studenti care ofera, pentru reparatii, garantie.

Avantajul "pietei" din Regie nu este, insa, pretul. Uneori, preturile sunt mai mari decat in Bucuresti, dar studentii nu ezita sa apeleze pentru ca serviciile se presteaza non-stop. Adica, la ora 23 poti sa scoti foarte bine un referat la imprimanta cu 800 de lei pagina, ca apoi sa-l indosariezi cu 20000 si sa obtii inclusa in pret o coperta.